Acasă Social Sanatate Acces mai facil la tratamentele în străinătate decontate de Ministerul Sănătății

Acces mai facil la tratamentele în străinătate decontate de Ministerul Sănătății

DISTRIBUIȚI

146870 – 28062018 –   Noile reglementări privind accesul pacienților la tratamente în străinătate, decontate de Ministerul Sănătății au intrat în vigoare.

Prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 81/2018 care modifică Ordinul 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, au fost simplificate procedurile de acces și decontare a tratamentelor în străinătate.

Una dinte prevederile Ordinului nr. 81/2018 se referă la accesul la tratament în străinătate pentru bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană și care prezintă și patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenției în centrele acreditate din România.

De asemenea, noile reglementări prevăd și modalitățile de decontare a tratamentelor în străinătate, precum și asigurarea medicației posttransplant pentru pacienții care au suportat o intervenție într-o clinică din străinătate.

Pentru că tratamentele în străinătate presupun situații de urgență medicală, conform noului Ordin de ministru aprobat de Sorina Pintea, pentru copiii cu vârste 0 -1 an, dosarul necesar pentru accesul la tratament în străinătate se poate întocmi imediat după diagnosticarea afecțiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor etapelor prevăzute pentru pacienții din alte categorii de vârstă.

De asemenea, Comisia Ministerului Sănătății poate aproba efectuarea tratamentului în străinătate în baza unei singure oferte de tratament a unei clinici din străinătate, aleasă de comisia teritorială. Astfel, timpul de întocmire și aprobare a dosarelor pentru accesul la tratament în străinătate va fi mai scurt.

În cazuri excepţionale, impuse de natura şi gravitatea bolii, precum şi pentru bolnavii minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca pacienții cu vârsta cuprinsp între 0 și 18 ani să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar costurile de deplasare și cazare vor fi decontate de către direcția de sănătate publică.

”A fost necesară simplificarea procedurilor de acces la tratamente în străinatate și adaptarea lor la cerințele de azi. Sunt adepta regulilor clare în sistem, dar formalitățile erau extrem de greoaie și întârziau mult obținerea aprobării pentru pacienții care au nevoie urgentă de servicii medicale și pentru care afecțiunile nu stau pe loc în așteptarea unor aprobări”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.