Acasă Politic Vizita prim-ministrului Dăncilă la Vatican

Vizita prim-ministrului Dăncilă la Vatican

DISTRIBUIȚI

146236 – 10052018 –  Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 10-13 mai 2018, o vizită la Vatican. În data de 11 mai 2018, premierul va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, iar ulterior va avea o întrevedere cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de stat al Sanctității Sale.

De asemenea, şeful Executivului va avea o întâlnire cu Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, precum și cu președintele Comunității Sant’Egidio, Marco Impagliazzo.

Vizita prim-ministrului României la Vatican are loc pe fondul unor relații bilaterale foarte bune, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a României, care va fi marcat la Sf. Scaun printr-o serie de manifestări culturale și academice de ținută.

Programul vizitei include, de asemenea, o întâlnire cu studenții români care studiază în universitățile pontificale, care va avea loc la sediul Colegiului Pontifical ”Pio Romeno”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului României.

 

 

 

 

 

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent10 mai, Ziua Regalităţii
Articolul următorCCR amână decizia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.