146149 – 07052018 – Ministerul Afacerilor Externe, prin Centrul INFOEUROPA, a dat startul evenimentelor dedicate Zilei Europei (9 mai) cu o acțiune organizată în aer liber la care au participat mii de oameni interesați de tradițiile, arta, muzica, gastronomia și dansurile specifice statelor membre UE. Cea de-a V-a ediție a evenimentului „Piața Statelor Membre ale Uniunii Europene”, organizat în Parcul Cișmigiu din București, în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului București și Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS, a reprezentat prilejul pentru a reitera ambițiile României în perspectiva Președinției Consiliului Uniunii Europene de anul viitor.
”Uniunea Europeană poate fi puternică doar dacă se reapropie de cetățeni. Valorile, problemele și așteptările de zi cu zi ale celor peste 500 de milioane de cetățeni europeni trebuie să fie în centrul atenției decidenților europeni care nu trebuie să uite obiectivele acestei construcții europene. De aceea, încă din start, am fixat ca obiectiv al acțiunii noastre în domeniul afacerilor europene nevoia de a democratiza accesul la informația cu caracter european și, în consecință, la oportunitățile pe care le oferă diversitatea spațiului comun în care trăim. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va pune în prim plan cetățeanul, iar evenimentul de astăzi reiterează încă o dată mesajul că avem nevoie de coeziune pentru ca proiectul european să găsească resursele interne pentru a genera proiectul integrator pentru viitorul Europei”, a declarat Negrescu.
Desfășurată pe parcursul zilei de sâmbătă, ”Piața Statelor Membre ale Uniunii Europene” cuprinde ateliere de creație de coifuri, rame, cutii, steaguri, și face-painting, prezentate de statele membre participante, iar pe aleile ce conduc la foișorul din Parcul Cișmigiu meșterii tradiționali români vor aduce la viață obiceiuri mai puțin cunoscute, prin intermediul demonstrațiilor de olărit, fierărit, linogravură, țesut la război. De asemenea, vizitatorii se pot bucura și de un program artistic internațional unde vor fi prezentate momente de muzică și dans, specifice atât României, cât și altor țări membre ale Uniunii Europene.
România sărbătorește, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, Ziua Europei. Această zi are o semnificație deosebit de importantă în calendarul european, 9 mai 1950 reprezentând marcarea primului pas în direcția creării Uniunii Europene de astăzi. La această dată mii de cetățeni participă în întreaga țară la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, organizate pentru a sărbători Ziua Europei și Europa, în general. Autoritățile române au programat în acest sens mai multe acțiuni dedicate zilei de 9 mai dorind să marcheze acest moment prin demararea consultărilor cetățenești privind viitorul Europei.