Acasă Social Aparare Sea Shield 18

Sea Shield 18

DISTRIBUIȚI

146105 – 03052018 – 21 de nave militare, 10 aeronave de luptă și un submarin participă, în perioada 4-11 mai, la SEA SHIELD 18, cel mai mare exercițiu multinațional, organizat în anul 2018, de Forțele Navale Române.Peste 2.300 de militari din Bulgaria, Grecia, Marea Britanie, România, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ucraina vor pune în aplicare proceduri standard NATO de luptă împotriva amenințărilor asimetrice, aeriene, submarine și maritime, conform unui scenariu bazat pe o situație geopolitică fictivă.

Forțele Navale Române participă cu două fregate, două corvete, două nave purtătoare de rachete, două dragoare maritime, două detașamente mobile de lansare rachete, nave auxiliare și scafandri de luptă, Forțele Aeriene Române asigură secvențele de luptă împotriva amenințărilor aeriene cu trei aparate de zbor MiG 21 Lancer și, în premieră, Forțele Terestre Române participă cu un detașament de infanteriști de la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”.

Turcia participă cu un submarin, o fregată, o navă de patrulare, un avion de cercetare MPA P 235, Bulgaria cu corveta BGS Bodri, SUA cu un avion de patrulare MPA P 8 Poseidon, Marea Britanie participă cu trei aeronave Typhoon, iar Grecia cu ofițeri de stat major. Totodată, Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) este reprezentat de către Gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), care desfășoară activități în Marea Neagră, în perioada 1 – 21 mai, și este alcătuită din distrugătorul britanic HMS Duncan, fregata bulgărească BGS Drazki, fregata românească „Regele Ferdinand”, fregata spaniolă SPS Victoria și fregata turcească TCG Gemlik.

Exercițiul multinațional Sea Shield 18 este cel mai mare exercițiu NATO organizat pe flancul sudic și estic al Alianței Nord Atlantice, în anul 2018, și demonstrează capacitatea deosebită a marinarilor militari români de a planifica, organiza și conduce activități de instruire întrunite în cele trei medii de acțiune, terestru, aerian și maritim.

Deschiderea oficială a exercițiului are loc vineri, 4 mai, la Terminalul Pasagere din Portul Constanța, în prezența Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu, iar în perioada 5-6 mai sunt planificate vizite oficiale ale reprezentanților militari străini la Comandamentul Flotei și la autoritățile publice locale din Constanța. De asemenea, marinarii militari români și străini vor desfășura o serie de activități specifice pentru coordonarea tuturor acțiunilor de pe mare, planificate în perioada 7-11 mai.

Exercițiul multinațional Sea Shield 18 face parte din Planul cu principalele activități ale Forțelor Navale în anul 2018 și oferă cadrul tactic de antrenament întrunit pentru operațiile de apărare colectivă, conform articolului 5 al Alianței Nord Atlantice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.