Acasă Politic Se pregătește președinția română a Comunității Democrațiilor

Se pregătește președinția română a Comunității Democrațiilor

DISTRIBUIȚI

146326 – 17052018 – Senatorul Cristian Dumitrescu, președintele Comisiei pentru politică externă, și senatorul Radu Mihail, membru al aceleiași comisii, au avut o întrevedere la Senat cu Thomas Garrett (SUA), secretarul general al Comunității Democrațiilor.

România se numără printre cele 106 state membre ale Națiunilor Unite care au semnat Declarația de la Varșovia, documentul fondator al Comunității Democrațiilor.

Thomas Garrett și-a preluat funcția recent, în septembrie 2017, și intenționează să revigoreze această structură și să o îndrepte din nou spre scopul său inițial, acela de promovare a democrației, stabilității și dezvoltării.

Vizita lui Thomas Garrett la București, în perioada 15 – 17 mai 2018, are scopul de a pregăti președinția română a Comunității Democrațiilor (septembrie 2019 – septembrie 2021), în contextul adoptării noului Plan Strategic pentru 2018 – 2023 al acestei organizații.

Cristian Dumitrescu și-a arătat aprecierea pentru activitatea domnului Garrett, subliniind tradiția și contribuția importantă a României în politica externă, pe plan global. În ceea ce privește Comunitatea Democrațiilor, țara noastră este unul dintre cei mai activi membri. Dumitrescu s-a arătat preocupat de recentele derapaje care au loc chiar și în unele țări occidentale, cu îndelungată tradiție în domeniul drepturilor omului și democrației, urmare a creșterii impactului formațiilor populiste și extremiste în viața publică și a dificultăților unor democrații occidentale de a gestiona unele aspecte ale multiculturalității etnice.

La rândul său, Radu Mihail a apreciat activitatea organizației și și-a exprimat speranța că CD va continua să monitorizeze starea democrației, atât în lume cât și în țările membre. România a fost și trebuie să rămână unul dintre stâlpii democrației și drepturilor omului în Europa de Est și în zona Balcanilor.

La finalul discuției, Thomas Garrett a prezentat pe scurt Planul Strategic al organizației, care urmează a fi aprobat în luna iunie a acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.