146394 – 22052018 – Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, astăzi, 22 mai 2018, cu Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene din Bundestag, R.F. Germania. La întrevedere a participat și E.S. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România.
Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat faptul că România parcurge o etapă deosebit de importantă în cadrul procesului de consolidare a statului de drept, prin asigurarea independenței justiției cu respectarea deopotrivă a drepturilor și libertăților cetățenilor. În acest proces, Parlamentul României are un rol semnificativ în corectarea derapajelor grave înregistrate în ultimul deceniu în aplicarea mecanismelor instituționale în limitele definite de Constituția României. De aceea este important ca partenerii din cadrul Uniunii Europene să se informeze cât mai complet și direct în legătură cu motivele care justifică reformele legislative în domeniul justiției și al securității naționale în vederea garantării funcționării democratice pe termen lung a României.
Președintele Senatului a comunicat demnitarului german că la realizarea reformei legislative în domeniul justiției participă totodată și celelalte instituții cuprinse în sistemul de „control și echilibrare reciprocă” prevăzut de Constituție. În demersurile de corectare a dezechilibrelor constatate, forțele politice inițiatoare doresc să evite crearea altor dezechilibre, urmând exemplul statelor cu experiență democratică, cu scopul de a garanta ancorarea pe baze cât mai solide a viitorului democratic al țării.
Președintele Senatului a evidențiat importanța pe care cetățenii români o acordă cooperării cu Germania în vederea aderării țării noastre la spațiul Schengen, etapă importantă în procesul de integrare al țării noastre în UE. În acest context, demnitarul român a arătat că România este pregătită și îndeplinește toate standardele Acordului de la Schengen și participă de mai mult timp, de facto, la implementarea normelor pe care acesta le prevede, situația fiind cunoscută de autoritățile germane. Trenarea deciziei pe acest capitol important nu este de natură să favorizeze UE în percepția publică, în contextul actual marcat de lipsa consensului la nivel UE pe mai multe dosare.
Cu acest prilej, au fost discutate aspecte de interes ale agendei bilaterale, în contextul rezultatelor foarte bune înregistrate până în prezent în planul cooperării economice dintre cele două țări, precum și teme de actualitate ale agendei europene, din perspectiva exercitării, de către România, în primul semestru al anului următor, a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Președintele Senatului a menționat că dialogul cu oficialul german reprezintă un prilej pentru dezvoltarea dialogului interparlamentar, reafirmând interesul Senatului României pentru promovarea diplomației parlamentare și pentru consolidarea dialogului cu membri ai Parlamentului german, la nivelul conducerii, a comisiilor permanente și al celor două Grupuri parlamentare de prietenie.