Acasă Stiri Locale Bucuresti-Ilfov Proiectul ANL Henri Coandă merge, în sfârșit, mai departe

Proiectul ANL Henri Coandă merge, în sfârșit, mai departe

DISTRIBUIȚI

Cartierul este amplasat in vecinatatea Baneasa si are o suprafata de 115,69 de hectare. Terenul este parte din domeniul public si privat aflat in proprietatea Municipiului Bucuresti, a Consiliului Judetean Ilfov si a orasului Voluntari. – 146476 – 26052018 – Primăria Capitalei derulează proiectul de realizare a lucrărilor de utilităţi în Cartierul Henri Coandă. Proiectul este împărțit în două loturi și vizează introducerea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public şi drumuri aferente ansamblului de locuinţe.

La momentul construirii ansamblului de locuințe, în zonă nu erau dezvoltate rețelele de utilități, iar sistemul rutier era compus din străzi de pământ și nu erau identificate soluții pentru întreaga suprafață.

În prezent, mare parte din lucrările aferente primului lot – 27 de străzi – sunt finalizate sau în stadii avansate.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea: “Când am preluat mandatul de primar general proiectul era în impas, cauzând mari neajunsuri locuitorilor din zonă. După ce a stagnat ani de zile, am deblocat, acum doi ani, proiectul Henri Coandă. Lucrările au ajuns la 57%, pentru Lotul I, în medie, dar există lucrări realizate în proporție de 100%. Estimăm încheierea lor până la sfârșitul anului. Am început lucrările și pe cele 23 de străzi cuprinse în lotul 2 și, conform graficului, acestea vor fi finalizate anul viitor”.

Astfel, la capitolul alimentare cu apă și canalizare: reţelele de alimentare cu apă din interiorul ansamblului sunt executate în proporție de aproximativ 94%, iar reţeaua de canalizare menajeră a ajuns la 97% grad de realizare. Lucrările civile aferente stației de pompare a apelor uzate sunt executate integral (100%), următoarea etapă fiind procurarea și montarea echipamentelor și conectarea acestora la rețea și, în paralel, finalizarea canalului colector.

La capitolul canalizare pluvială pe rețeaua stradală din interiorul ansamblului, gradul de realizare este între 96și 99%, pentru diversele componente ale sistemului (rețeaua de canalizare pluviala, bazine de retenție și cămine).

Rețeaua de iluminat public este executată în procent de 63,30.

În prezent, se lucrează la infrastructura rutieră şi sistematizarea verticală. Proiectul include realizarea unui sistem pilot de colectare selectivă a deşeurilor pe trei fracții cu sisteme de containere îngropate, ce se va executa simultan cu sistemul rutier.

Luând în considerare complexitatea lucrărilor, necesitatea coordonării acestora cu lucrările de refacere a rețelelor de alimentare cu energie electrică executate de SC ENEL Distribuție, precum și cu lucrările de introducere a rețelelor de alimentare cu gaze naturale, realizate de SC Distrigaz Rețele, coroborat cu termenii contractuali, se estimează că finalizarea lucrărilor se va realiza până la sfârșitul anului 2018.

Lotul 2

Lotul 2 curpinde 23 de străzi (respectiv porțiuni de străzi). În prima parte a anului, după încheierea sezonului rece, s-a executat organizarea de șantier. În prezent se lucrează la rețeaua de canalizare menajeră și la rețeaua de canalizare pluviala în interiorul ansamblului.

Estimăm că finalizarea lucrărilor pentru acest lot se va realiza până în toamna anului 2019.

Istoric proiect cartier ANL Henri Coanda

Cartierul este amplasat in vecinatatea Baneasa si are o suprafata de 115,69 de hectare. Terenul este parte din domeniul public si privat aflat in proprietatea Municipiului Bucuresti, a Consiliului Judetean Ilfov si a orasului Voluntari.

– noiembrie 2011: Prin Sentinţa Civilă nr. 8903/27.11.2008 Municipiul Bucureşti a fost obligat, în data de 31.10.2011, să pună în executare prevederile HCGMB nr. 145/2006 şi să atribuie prin licitaţie publică lucrările de utilităţi privind introducerea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare şi drumuri în cartierul Henri Coandă.

– februarie 2013: deschiderea ofertelor în cadrul procedurii de licitaţie. Numărul mare de oferte şi de asociații/ terţi susţinători/ subcontractanţi precum şi de clarificări, au extins durata de atribuire

– decembrie 2013: semnarea Contractelor de proiectare şi execuţie

LOTUL 1

– iunie 2016: Lucrarile au demarat în luna iunie 2016, dupa realizarea proiectării și realizarea lucrărilor de organizare de şantier şi pregătitoare.

– iunie 2017: la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat proiectul de hotarare „privind aprobarea solicitării către Consiliul Județean Ilfov a trecerii din domeniul public al județului Ilfov și administrarea Consiliului Județean Ilfov în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului General al Municipiului București, a străzilor din ansamblul de locuințe Henri Coandă”.

– septembrie 2017: se aprobă trecerea în administrarea CGMB a suprafețelor de teren din ansamblul de locuințe Henri Coandă necesare pentru realizarea bazinelor de retenție și a stațiilor de preepurare

– noiembrie 2017: se finalizează procedura de expropriere a culoarului necesar instalării unor artere de apă, prin emiterea Dispoziției Primarului General nr. 1567. Procedura permitea constructorului să pătrundă cu utilajele pe terenul expropriat.

Finalizarea procedurii de expropriere era una dintre variabilele care influențau durata de execuţie asumată de antreprenor. Suprafețe care, însumate, depășeau 9000 mp, necesitau expropriere de utilitate publică, pentru asigurarea alimentării cu apă a cartierului și pentru preluarea apelor uzate în rețeaua de canalizare a municipiului.

– noiembrie 2017-martie 2018: sistarea lucrărilor pe durata sezonului rece

– martie 2018: reluarea lucrărilor.

LOTUL 2:

– noiembrie 2016: este creat cadrul legal pentru a soluționa situația unui proiect derulat pe terenuri a două UAT distincte.

– octombrie-decembrie 2017:

∙ CJ Ilfov aprobă, prin Hotărârea nr. 111, trecerea din domeniul public al Județului Ilfov și administrarea CJ Ilfov, a unor suprafețe de teren pentru realizarea bazinelor de retenție și stațiilor de preepurare, în domeniul public al Municipiului București și administrarea CGMB.

∙ Se semnează Protocolul și Procesul verbal de predare-primire aferente.

∙ Transferul proprietății asupra străzilor din cartierul Henri Coandă lot 2 se finalizează prin intabularea la OCPI a dreptului de proprietate publică a terenurilor în favoarea Municipiului Bucureștiși a dreptului de administrare în favoarea Consiliului General al Municipiului București.

– decembrie 2017: CJ Ilfov emite Autorizația de Construire. PMB emite ordinul de începere a lucrărilor și are loc predarea amplasamentului către constructor. În perioada 15.11-15.03.2018, ţinând cont de condiţiile meteo nefavorabile, lucrările au fost sistate.

– martie 2018: PMB emite Ordinul de reluare a lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.