Acasă Politic Premierul Viorica Dăncilă a fost primită în audienţă de către Sanctitatea Sa...

Premierul Viorica Dăncilă a fost primită în audienţă de către Sanctitatea Sa Papa Francisc

DISTRIBUIȚI

 146252 – 11052018 –  Premierul Viorica Dăncilă a fost primită, vineri, 11 mai 2018, în audiență privată de către Sanctitatea Sa Papa Francisc.

Şeful Executivului a mulțumit Sanctității Sale pentru atenția generoasă pe care a acordat-o mereu relațiilor cu România și a exprimat speranța că Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în România.

În cursul audierii, a fost discutată și dorința de a spori prezența românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice și religioase de înaltă ținută, având în vedere că anul acesta este unul special, în care se aniversează Centenarul creării statului român modern. Înaltul oficial român a mulțumit pentru punerea la dispoziție a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expoziției ”Comorile României la Vatican”.

Premierul Viorica Dăncilă a subliniat importanța aprofundării relațiilor dintre România și Vatican, inclusiv în contextul special al mandatului României la Președinția Consiliului UE, fapt ce va oferi posibilitatea transmiterii unui mesaj întregii Europe, având în vedere vocaţia ecumenică a țării noastre.

Discuțiile au evidențiat apropierea de poziții dintre România și Vatican legate de consolidarea proiectului european și centralitatea raportării la rădăcinile creștine ale acestuia.

Audiența a relevat, de asemenea, congruența de puncte de vedere dintre România și Sfântul Scaun privind o serie de teme de actualitate ale agendei internaționale, în special în domeniul protejării drepturilor omului și asigurării libertății religioase.

De asemenea, premierul Dăncilă s-a întâlnit și cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctității Sale Papa Francisc. Cei doi şi-au manifestat intenţia de a continua negocierile privind semnarea unui Acord privind colaborarea şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor în domeniul învăţământului universitar.Un loc important în cadrul discuțiilor a revenit agendei internaționale, unde au fost evidențiate similitudini de abordare pe dosarele de actualitate. Au fost abordate cu prioritate temele legate de viitorul Europei (inclusiv în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului UE în 2019), problematica migranților și refugiaților, precum și situația Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.