146139 – 07052018 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au efectuat 10 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, fiind ridicate, în vederea confiscării, peste 91.900 pachete cu ţigări, diverse sume de bani, articole electronice şi au fost indisponibilizate opt autoturisme.
În perioada noiembrie 2017 – aprilie 2018, în urma activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, împreună cu lucrători din cadrul S.C.M.I.I.T. al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu sprijinul S.T.P.F. Constanța, s-a stabilit că mai multe persoane de pe raza judeţului Constanţa au ca principală preocupare contrabanda cu ţigări, sens în care s-au desfășurat mai multe activități specifice în vederea documentării cazului.
La 5 mai 2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au oprit în trafic, în municipiul Constanţa, o autoutilitară în care se aflau doi cetăţeni români, în vârstă de 32 și 52 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanţa, despre care existau date și informații că sunt implicați în activităţi de contrabandă cu țigări. Deoarece în autovehicul au fost identificate baxuri ce conțineau pachete cu țigări fără marcaje fiscale, bărbații au fost duși la sediul Gărzii de Coastă, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, poliţiştii de frontieră, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au pus în aplicare zece mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța – Secția Penală, la mai multe imobile de pe raza judeţului Constanţa, în vederea identificării și a altor cantități de țigarete provenite din contrabandă.
Astfel, în urma efectuării percheziţiilor domiciliare au fost identificate și ridicate în vederea confiscării următoarele bunuri și valori: 91.912 pachete cu ţigări de contrabandă mărcile Palace, Rothmans, Fast, Elegance, Ashima, Marble, Assos, Compliment şi Goldengate, în valoare estimată de 919.120 lei, au fost indisponibilizate opt autoturisme, evaluate la 270.000 lei, articole electronice în valoare de 8.000 lei şi diferite sume de bani.
De asemenea, au fost aduse la sediul Gărzii de Coastă cinci persoane, cu vârste cuprinse între 39 și 61 de ani, domiciliate pe raza judeţului Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, ancheta este în curs de desfășurare la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în care se efectuează acte de urmărire penală de către procurorul de caz și polițiștii de frontieră, urmând a fi dispuse măsuri preventive după audierea suspecților și inculpaților.