Acasă Anchete Justitie Ministrul Toader nu crede în experții Consiliului Europei

Ministrul Toader nu crede în experții Consiliului Europei

DISTRIBUIȚI

 146209 – 09052018 – Venit în Senat să dea explicaţii, la cererea PNL, despre Raportul GRECO, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a pus sub semnul întrebării corectitudinea şi profesionalismul experţilor Consiliului Europei, susţinând că ”nu i-au creat convingerea că profesional se ridică la nivelul conţinutului raportului”.

Ministrul Justiţiei a lansat şi un îndemn către Opoziţie şi colegii din Senat, precizând că experţii GRECO cu care a stat de vorbă nu s-au ridicat la nivelul conţinutului raportului, ar documentul este doar unul orientativ şi facultativ. ”Am un îndemn, acela de a ne păstra demnitatea de legiferare, în acord cu specificul naţional, cu interesul naţional, respectând standardele constituţionale şi europene. Exprim speranţa faptului că raportul GRECO este opera exclusivă a experţilor GRECO, realizate pe baza unei documentări. Eu personal am stat de vorbă cu experţii GRECO, nu mi-au creat convingerea, personal, că profesional se ridică la nivelul conţinutului acelui raport. Raportul se referă la demersurile de modificare ale legilor justiţiei, la modificarea codurilor, îndeamnă legiuitorul să se abţină de la înfiinţarea acelei secţii speciale de anchetare a magistraţilor, îndeamnă la respectarea independenţie justiţiei şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de procedura de revocare a procurorului şef al DNA, când mâine CCR va decide asupra conflictului instituţional sesizat de Guvern. Prin urmare, aceste preocupări din raportul GRECO se suprapun peste ceea ce CCR a stabilit. CCR a stabilit că înfiinţarea secţiei speciale e în acord cu Constituţia. Raportul GRECO e unul de orientare, facultativ, dar expertul GRECO, în mod categoric, nu poate să treacă peste voinţa legiutorului naţional. Vă rog să vă uitat în deciziile CCR pe modificatea legilor justiţiei. Uitaţi-vă în deciziile respective care face fiecare referire la standardele stabilite de Comisia de la Veneţia”, a completat Toader.

Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a publicat miercuri un raport despre România în care îşi exprimă ”profunda îngrijorare” faţă de anumite aspecte ale reformelor sitemului de justiţie adoptate de Parlamentul de la Bucureşti, amintește Gandul.info.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.