Acasă Externe Liviu Dragnea, direct interesat de proiectul elvețian de dezvoltare regională

Liviu Dragnea, direct interesat de proiectul elvețian de dezvoltare regională

DISTRIBUIȚI

146529 – 31052018 –  Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-a întâlnit miercuri, 30 mai, cu Dominique de Buman, președintele Consiliului Național elvețian, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Elveția, în perioada 29 – 31 mai. Principalele teme abordate în cadrul întrevederii au vizat aprofundarea cooperării pe trei paliere de interes comun – sistemul de învățământ profesional și dual, dezvoltarea infrastructurii și politica de coeziune internă.

Liviu Dragnea și Dominique de Buman au apreciat cooperarea bilaterală și relațiile diplomatice parlamentare dintre România și Elveția. Cei doi omologi și-au exprimat dorința de valorificare a unor noi oportunități de colaborare, în proiecte de interes comun, pornind de la exemplele pozitive de cooperare în domeniul cercetării și științei, precum și în sectorul economic. Un prim pas în acest sens va fi schimbul de viziuni între comisiile parlamentare pentru economie, educație, sănătate și politică externă de la nivelul celor două foruri legislative, demers inițiat de președintele Camerei Deputaților, față de care partea elvețiană și-a exprimat toată deschiderea.

Un subiect important pe agenda întrevederii l-a reprezentat transferul de expertiză elvețiană în dezvoltarea sistemului de școlarizare profesională și vocațională. Succesul său îl recomandă ca model pentru țara noastră.

Cei doi oficiali au discutat despre nevoia de coeziune atât la nivel europen, cât și național. Liviu Dragnea a fost interesat de proiectul elvețian ”Noua Politică Regională”, utilizat ca instrument pentru reducerea disparităților dintre regiuni și stimularea creșterii în zonele mai puțin dezvoltate. Această soluție ar putea fi aplicată și în țara noastră. Un aspect important, subliniat de ambele părți, în ceea ce privește implementarea politicii de coeziune la nivel național, îl reprezintă investițiile în infrastructură, domeniu față de care a fost exprimat un interes comun de cooperare.

Președintele Camerei Deputaților și-a exprimat încrederea că proiectul de lege privind noua contribuție financiară destinată statelor din Europa de Sud-Est, printre care și România, va fi aprobat de Parlamentul federal, apreciind, în același timp, că aceasta corespunde ponderii pe care țara noastră o are în cadrul UE.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.