Acasă Politic Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu comisarul european Elżbieta Bieńkowska

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu comisarul european Elżbieta Bieńkowska

DISTRIBUIȚI

146343 – 17052018 –  Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere astăzi, 17 mai, cu comisarul european pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, Elzbieta Bienkowska, care se află în vizită în România. Cei doi demnitari au abordat principalele teme europene incluse în portofoliul comisarului european: Piața Internă a Uniunii Europene, inclusiv aspecte privind Piaţa Unică Digitală, politica industrială și industria de apărare, Semestrul European, cât și preluarea de către RO a Președinției rotative a Consiliului UE în ianuarie 2019.

Premierul a exprimat susținerea României față de măsurile menite să aprofundeze Piața Internă și să contribuie la convergența economică și coeziunea socială la nivelul UE și a transmis angajamentul de a menține în atenţie aceste teme și pe durata deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului UE.

De asemenea, șeful Executivului a subliniat potenţialul digitalizării de a genera un plus de competitivitate și creștere pentru Europa și, în acest sens, a reiterat susținerea țării noastre pentru dezvoltarea competențelor digitale și pentru o abordare specifică, în funcție de nevoile fiecărui sector și domeniu.

Comisarul european Elzbieta Bienkowska a apreciat evoluția economică pozitivă din România, considerând că aceasta constituie o premisă pozitivă pentru punerea în aplicare a reformelor structurale avute în vedere de autoritățile de la București. A apreciat consultările pozitive ale oficialilor români cu reprezentanții Comisiei Europene în pregătirea reformei legislative privind achizițiile publice, exprimând acordul pentru noua legislație.

Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat și industria, context în care premierul Viorica Dăncilă a arătat că o nouă strategie europeană în acest domeniu ar contribui la creșterea competitivității europene prin capacitatea acestui sector de a genera creștere economică și locuri de muncă. Cu privire la industria de apărare, premierul a exprimat apreciere pentru progresele importante înregistrate în ultima perioadă și a subliniat interesul României de a participa în mod activ la toate proiectele de cooperare ce vor fi dezvoltate la nivelul UE.

Cu privire la Semestrul European, discuţiile au vizat cadrul de coordonare a politicilor economice la nivelul UE, inclusiv din perspectiva etapelor următoare ale acestui proces, respectiv prezentarea, de către Comisia Europeană, a recomandărilor specifice de țară (RST), adresate statelor membre UE.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentANI reaminteşte
Articolul următorProiectele Gabrielei Firea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.