146435 – 23052018 – Astăzi va avea loc deschiderea Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni iniţiat de Administraţia Prezidenţială, prin intermediul Sandrei Pralong, Consilier de Stat, Departamentul pentru Relatia cu Romanii de pretutindeni şi organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Cultural Român şi Uniunea Artiştilor Plastici din România.
Intenţia acestui Festival, este de a aduce împreună artişti români din mai multe domenii de creaţie şi de a crea comunităţi care să celebreze cultura română indiferent pe ce meleaguri trăiesc creatorii. Printre manifestările Festivalului se afla expoziţii de artă, grafică, fotografie şi carte, dezbateri, concerte, proiecţii de film şi piese de teatru.
Deschiderea Festivalului va avea loc la Bucureşti, în Sala Tronului de la Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53, intrarea A3), printr-o dezbatere cu tema „Românii de peste hotare si România modernă – un dialog” la care vor vorbi Prof. Univ. Dr. Constanta Ghiţulescu (Universitatea din Bucureşti), Prof. Univ. Dr. Daniel David (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) şi Dr. Ion Vianu, cunoscut disident, filosof şi scriitor din Elveţia.
”Acest Festival nu ar fi fost posibil fără suportul unor mari instituţii de cultură cum ar fi Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Artă al României, Teatrul Naţional Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române, ş.a”, precizează organizatorii.
Programul Festivalului continuă joi, 24 mai, prin vernisajul expoziţiei “Aici-Acolo. Estetica Eternului Acum” de la Muzeul Naţional Cotroceni, care prezintă 10 decade de artă românească ce demonstrează evoluţia stilistică, îndrăzneala experimentală şi modernitatea care, la început de veac, au pus România în avangarda Europei. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 24 Mai – 15 Iulie. Tot joi, înainte de vernisaj, participanţii vor avea ocazia să viziteze la ora 15:00, la Galeria Galateca (Str. C. A. Rosetti nr. 2-4) o expoziţie de bijuterie contemporană românească “Assamblage – Remains of the feast” din cadrul Romanian Design Week.
Vineri, 25 mai, participanţii la Festival sunt aşteptaţi la ora 11:00 la un tur VIP al expoziţiei centrale a Romanian Design Week care are loc la Palatul Telefoanelor (Calea Victoriei 33) şi la Magazinul Victoria 46 (Calea Victoriei 46). După amiază, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București (Calea Victoriei 88) găzduieşte la ora 16:00 o expoziţie de ie românească intitulată “10 povești”, la ora 16:30 o prezentarea a impresionantei aplicaţii “Enciclopedia 1918” despre România Centenară, realizată de Prof. Radu Jugureanu şi echipa sa şi la ora 17:15 o dezbatere despre “Cultura digitală”, aminată de către jurnalistul de ştiinţă Cătălin Grosu .
În continuarea zilei de vineri, la ora 18:00, va avea loc, tot la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi proiecţia ultimului film documentar din seria „Wild Carpathia” a englezului Charlie Ottley, care va fi prezent pentru a dialoga cu participanţii. Ultimul moment al serii de vineri se încheie în aceeaşi locaţie cu proiecţia filmului artistic al lui Bobby Păunescu, “Francesca” la ora 19:00 care, în interpretarea Monicăi Bârlădeanu, prezintă năzuinţele unei românce care îşi doreşte să emigreze în Italia. Realizatorul Bobby Păunescu va fi prezent la proiecţie pentru a dialoga cu sala despre motivele şi aşteptările românilor care se gândesc să emigreze.
Ziua de sâmbată, 26 mai, debutează la ora 11:00, la Clubul Ţăranului (Str. Monetăriei nr. 3) cu un concert al ansamblului folcloric “Dor basarabean” din Utkonosovka, Ucraina. La finalul zilei, reputatul violonist de muzică jazz Florin Niculescu, român stabilit în Franţa, va oferi un concert extraordinar de muzică tradiţională românească, în interpretare modernă de jazz, în Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1-3).
După amiaza zilei de duminică, 27 mai, pe Esplanada Teatrului Național București (Bd. Nicolae Bălcescu 2) va avea loc la ora 17:30 un concert spectacol de muzică electronică și folk-rock, cu tulnice, drâmbe și fluiere al ForiMan, o trupă care va aduce sunetul buciumului Carpaţilor în mijlocul Bucureştiului, intr-o interpretare modernă. Seara se va încheia tot la Teatrul Național București, la ora 19:30, cu piesa de teatru a lui Matei Vişniec, român stabilit în Franţa, „Angajare de clovn“, în regia lui Ion Caramitru.
În fine, luni, 28 mai, ultima zi a Festivalului, debutează la ora 15:00 cu vernisajul unei expoziţii de grafică şi foto-video a românilor din ţară şi din străinătate, intitulată “Alb-Negru“, găzduita la Galeria Galateca (Str. C. A. Rosetti nr. 2-4). În încheiere, Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) va găzdui sesiunea de închidere printr-o expoziție de pictură și carte, “Semn pentru IDENTITATE”, în care un număr de autori şi editori români din străinătate îşi vor prezenta lucrările.
În acest An Centenar al Marii Uniri, prima ediţie a acestui Festival îşi doreşte să fie o ocazie care să unească românii între ei, indiferent unde trăiesc şi ce creează. Năzuinţa acestui Festival este să fie un mic pas în această direcţie, la care aşteptăm propunerile şi implicarea cât mai multor români în ediţiile de anul viitor. Sursa: Calea Europeană