Acasă Politic Dănuţ Bica este de acord cu  Iohannis

Dănuţ Bica este de acord cu  Iohannis

DISTRIBUIȚI
foto:bitpress.ro

146401 – 22052018 – Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, consideră că îngrijorarea exprimată recent de preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu execuția bugetului general consolidat pe  primul trimestru al anului 2018 este pe deplin justificată, contrazicând străduințele propagandiștilor PSD-ALDE de a cosmetiza situaţia şi de a convinge populaţia că totul merge bine:

„Cifrele nu mint, oricât ar încerca guvernanţii să demonstreze că negrul este de fapt alb. Acestea demonstrează că veniturile fiscale ale bugetului general consolidat al statului au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 11 ani, de numai 3,8% din PIB. Demonstrează, de asemenea, că toate măsurile fiscale nocive adoptate anul trecut de guvernele PSD-ALDE au scos mai mulţi bani din buzunarele românilor, însă nu au adus mai mulţi bani la buget.

Premierul Mihai Tudose şi ministrul Ionuţ Mişa au ţinut cu tot dinadinsul să sufoce agenţii economici prin introducerea sistemului split TVA, iar rezultatul este unul care demonstrează amatorismul şi lipsa de viziune economică ale celor care au adoptat această decizie: încasările din TVA s-au realizat în primul trimestru al anului 2018 doar în proporție de 91,4% faţă de valorile programate.

Călin Popescu Tăriceanu şi Mihai Tudose au minţit populaţia, afirmând că majorarea accizei la carburanţi nu va afecta preţul plătit la pompă pentru benzină sau motorină, ci va diminua profiturile companiilor petroliere şi va aduce mai mulţi bani la buget. Şi această măsură s-a dovedit a fi la fel de păguboasă, deoarece introducerea supra-accizei a produs creșterea preţului la carburanți cu peste 1 leu/litru, fapt care a provocat explozia preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor, care sunt astăzi cu peste 5% mai mari, şi eșecul colectării veniturilor bugetare din accize, care s-a ridicat doar la 87,6% din totalul prognozat de guvernanții PSD-ALDE.

Deşi în campania electorală au tot fredonat lozinca „mândri că sunt români” şi au promis că vor sprijini dezvoltarea capitalului autohton, guvernele domnului Dragnea au procedat exact invers, intoxicând mediul de afaceri cu mai multe măsuri birocratice, cu mai multe costuri economice, decizii care s-au reflectat şi în execuția bugetului de stat, veniturile din impozitul pe profit fiind, după primele 3 luni ale anului, în scădere cu circa 200 de milioane lei.

Orice om de bună credinţă, dacă analizează serios evoluţia economică actuală, materializată prin slaba colectare a veniturilor la buget, creşterea accelerată a preţurilor, majorarea necontenită a dobânzilor bancare, creşterea importurilor şi reducerea exporturilor, nu poate ajunge la o altă concluzie decât cea la care a ajuns Preşedintele şi anume că guvernarea PSD-ALDE a condus România pe contrasensul unei logici economice elementare, într-o aventură extrem de periculoasă. De altfel, parlamentarii PNL au avertizat încă de la adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2018 cu privire la existenţa acestui risc.

Deputatul Dănuţ Bica atrage atenția că actualul Guvern a reuşit, deocamdată, să ţină situaţia sub control printr-o scamatorie deosebit de periculoasă pentru viitorul României – tăierea a cel puţin 6 miliarde de lei din sumele destinate realizării investiţiilor publice:

,,Ca să evite colapsul total al bugetului de stat, guvernul Dragnea 3 a înghețat cheltuielile pentru investiţiile publice. Când unii miniștri declară că acestea ar fi crescut, nu fac altceva decât să încerce să dezinformeze opinia publică. Cheltuielile de capital au fost puţin mai mari ca urmare a achiziţiilor realizate în domeniul apărării. Pentru sectoarele civile nu s-a alocat aproape nimic. Sunt circa 6 miliarde de lei care ar fi trebuit să fie cheltuiți, în primele 3 luni ale anului, pentru investiții în infrastructura de transport, şcoli, grădiniţe, spitale şi alte obiective urgente de care cetățenii României au realmente nevoie. Unde sunt acești bani? La fel au procedat guvernele domnului Dragnea şi anul trecut. Ca să evite derapajul bugetar şi ieşirea din ţinta de deficit de 3% din PIB, premierul Mihai Tudose a redus la mai mult de jumătate cheltuielile pentru investiţii. Degeaba se mândresc guvernanții cu nu ştiu ce creştere economică record, cu faptul că am fi „tigrul Europei”, pentru că anul trecut şi anul acesta nu s-a reuşit să se construiască nimic! Liderii coaliției PSD-ALDE se vor lăuda probabil la sfârşit de mandat că au tăiat „pamblica” la inaugurarea unor toalete în câteva şcoli, deşi până şi aceste mici investiţii sunt realizate de către primăriile localităților respective şi nu de Guvern.

Este păcat că domnul viceprim-ministru Viorel Ştefan, recunoscut ca un bun profesionist, a renunţat la principii şi a încercat să spele ruşinea guvernelor PSD-ALDE, acoperind incompetenţa şi eşecul acestora prin prezentarea unor situații statistice paralele cu realitatea, fapt care nu a făcut decât să îl discrediteze ca demnitar. Dacă situaţia economică este atât de bună cum a fost prezentată de către domnul Ştefan, de ce a fost nevoie ca peste   2 miliarde de lei de la Pilonul II de pensii să fie deturnați pentru astuparea găurilor din buget? De ce se lucrează cu deosebită hărnicie la proiecte de acte normative prin care să se instituie confiscarea contribuţiilor la Pilonul II a peste 7 milioane de români? Dacă bugetul are atât de mulți bani, de ce a fost refuzat dreptul legal al pensionarilor de a avea pensiile majorate de la 1 ianuarie 2018, nu de la 1 iulie? Dacă bugetul stă aşa de bine, de ce primăriile au început să ajungă, una câte una, în incapacitate de plată, după ce Guvernul le-a confiscat toată agoniseala din ultimii ani, iar de la buget le-a alocat tot mai puţini bani? Să ne explice, dacă se poate, doamna Dăncilă, de ce unele inspectorate şcolare au rămas încă din luna mai fără bani de salarii, de ce managerii de spitale reclamă faptul că nu au bani pentru funcţionare decât până în luna august, de ce Guvernul nu mai suflă un cuvânt despre banii europeni pierduţi, despre autostrăzile şi spitalele regionale care ar fi trebuit să fie deja date în folosinţă.

În acest context, este din ce în ce mai clar că domnul Dragnea şi ai lui nu fac față misiunii pe care şi-au asumat-o şi nu au nicio soluție pentru a realiza o guvernare bună. După 16 luni de la preluarea puterii, bilanțul guvernelor PSD-ALDE poate fi caracterizat ca un eșec total, în care se regăsesc o Românie îndatorată cu alte zeci de miliarde de lei, o populaţie ale cărei venituri au crescut doar pe hârtie, nu şi în puterea de cumpărare, o altă perioadă de creştere economică ratată, de avantajele căreia nu a beneficiat nimeni şi în care nu s-a construit nimic. Dacă domnul Dragnea şi-a propus să ne îndepărteze de grupul statelor dezvoltate din Uniunea Europeană, atunci chiar este pe cale să-şi îndeplinească acest obiectiv, reușind, într-o perioadă destul de scurtă, să demoleze o bună parte din ceea ce s-a construit în ultimii 28 de ani. Din aceste motive şi pentru ca România să nu fie vulnerabilizată şi mai mult, a devenit absolut necesară demisia doamnei Viorica Dăncilă din funcția de prim-ministru şi  plecarea de la guvernare a coaliției PSD-ALDE ” transmite deputatul Dănuţ Bica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.