146527 – 31052018 – Într-o postare pe contul personal de Facebook, fostul ministu al Justiției, Cristian Diaconescu, semnalează o ”vulnerabilitate enormă, generată de faptul că în România politicul a preluat controlul pe justiţie (menţiune inclusă expres în motivarea Curţii Constituţionale)”.
Acesta reamintește despre negocierile intense purtate de România în perioada martie – aprilie 2004 pentru închiderea Capitolului 24 ”Justiţie şi Afaceri Interne”, pentru aderarea la Uniunea Europeană.
”Preşedinţia olandeză susţinută puternic de miniştrii de justiţie din Germania, Austria şi Franţa – prezenta explicit delegaţiei României (din care făceam parte) necesitatea înţelegerii unui principiu fundamental. Criteriul esenţial privind funcţionarea statului de drept în România era separarea puterii judecătoreşti de politic, printr-un “zid legislativ” şi nu numai prin promisiuni.
Eram liberi să găsim orice formulă legislativă care să reflecte acest principiu.
Reglementările, în vigoare, până în momentul negocierilor (mai ales legea 92/92) reflectau un alt tip de gândire, cu totul diferit de cel occidental. Ministrul Justiţiei propunea revocarea procurorilor către un CSM, condus de… Ministrul Justiţiei!!!!!
Investigarea abaterilor disciplinare inclusiv cele care vizau activitatea procurorilor şefi se realiza de către Corpul de Control al Ministerului Justiţiei, propunerile de revocare fiind promovate de Ministrul Justiţiei.
Şi atunci, în 2004, în deplin consens şi cu viziune pentru această ţară, partide politice, reprezentanţii puterii judecătoreşti, asociaţiile procurorilor şi societatea civilă au elaborat un nou cadru legislativ”, scrie fostul ministru.
Diaconescu mai arată că prin noua legislaţie, România a asigurat:
– Independenţa procurorilor – în ceea ce priveşte recrutarea, numirea, promovarea şi revocarea – care trebuia stabilită prin Lege şi nu putea fi lăsată la dispoziţia altor puteri; altă soluţie ar fi generat dependenţa de autorităţi din afara sistemului judiciar (NB. – Ministrul justiţiei).
– Cariera procurorilor să fie guvernată de aceleaşi reguli ca în cazul judecătorilor.
– Apărarea independenţei şi integrităţii procurorilor – domenii de interes legitim pentru societate.
– Procurorii acţionează în numele societăţii – pot astfel iniţia şi conduce investigaţii nu numai privindu-i pe cetăţeni, dar şi împotriva autorităţilor, membrii guvernului sau organizaţii guvernamentale.
Se distinge între interesul societăţi şi interesul de stat. O anchetă penală este în interesul societăţii şi nu în beneficiul unei organizaţii executive.
– Procurorii trebuie să fie independenţi inclusiv de presiunea prin media
– Procurorii trebuie să fie independenţi în relaţia cu judecătorii.
– Răspunderea procurorilor funcţionează numai în relaţia cu instanţele judecătoreşti sau CSM
– Principiul simetriei cu cariera judecătorilor.
”Majoritatea covârşitoare din guvern şi parlament au înţeles atunci că în absenţa reflectării acestor principii şi a multor altora în ceea ce priveşte funcţionarea puterii judecătoreşti, România ieşea în afara procesului de aderare la UE”, mai scrie Cristian Diaconescu.
În ceea ce privește decizia Curţii Constituţionale (decizia CCR privind existența unui conflict constituțional între instituții pe tema demiterii procurorului șef al DNA – n.r.), Cristian Diaconescu spune că ”România şi-a anulat toate aceste angajamente. Pe baza lor milioane de români circulă liber în Europa, avem la dispoziţie fonduri de miliarde de euro, tinerii pot învăţa la universităţi în toată Europa, iar cetăţeanul român este cetăţean european. În acest moment se ridică un mare semn de întrebare cu privire la exercitarea acestor drepturi în viitor de către milioane de români. PĂCAT!!!
Nici nu mai contează ce va face Preşedintele cu revocarea sau cum se numeşte şeful instituţiei de Parchet.
Nici chiar aberaţii grosolane de tipul: cine propune revocarea (adică ministrul justiţiei) este şi cel care decide; avizul CSM este ridicol prin inutilitatea lui sau Preşedintele devine “Notar”.
Dacă ar fi fost vorba de o anchetă disciplinară, în CSM, ministrul nu ar fi avut dreptul să voteze (art.134 alin 2 din Constituţie). Deci nu a fost o ancheta disciplinara. Și atunci despre ce mai discutam????
Toate sunt tehnicalități în comparaţie cu o vulnerabilitate enormă, generată de faptul că în România politicul a preluat controlul pe justiţie (menţiune inclusă expres în motivarea Curţii Constituţionale), interpretare salutată de ministrul justiţiei (spre ruşinea lui care se pretinde profesor universitar în materie şi care ar trebui să formeze generaţii de jurişti cu gândire democratică, modernă şi europeană).
PS 1– decizia Curţii Constituţionale este neconstituţională în raport cu Constituţia României şi mai presus de orice ea s-ar aplica pentru viitor. Prin urmare Preşedintele României are toate prerogativele constituţionale să o conteste. Sper ca acest lucru să se întâmple deoarece altfel în această ţară va muri SPERANŢA.
PS 2- probabil ca de mâine s-ar putea ca prin decizii CCR, Președintele României să fie obligat să promulge orice lege fără a mai avea dreptul să o trimită spre reexaminare la Parlament. ABSURD, nu-i așa. În orice caz nu EUROPEAN”.
