Acasă Externe Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaţilor, în Israel

Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaţilor, în Israel

DISTRIBUIȚI
foto:fecebook.com/csepofficial

146273 – 14052018 –  În perioada 7-10 mai 2018, a avut loc vizita în Statul Israel a unei delegații a Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, conduse de Adrian Solomon (PSD), președintele comisiei.

Din delegația parlamentară au mai făcut parte deputatii Silviu Vexler (Minorități), vicepreședinte al comisiei și reprezentantul în Parlamentul României al Federației Comunităților Evreiești din România, Violeta Răduț (PSD) și Eva-Andrea Csép (UDMR), secretari, și Mihai Niță (ALDE), membru al comisiei.

Acțiunea și-a propus valorificarea potențialului de dezvoltare a relațiilor româno-israeliene creat de formatul de cooperare P2P, precum și o abordare comparativă a legislației din cele două țări pe segmentul de activitate al comisiei.

Programul a cuprins primirea delegației de către Yuli Yoel Edelstein, președintele Knesset-ului, consultări cu Elie Elalouf, președintele Comisiei pentru muncă, bunăstare și sănătate, și cu membri ai comisiei, întrevederi cu Yoel Hasson, vicepreședinte al Knesset-ului, cu Yoseph Yonah, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Israel-România, cu Avraham Neguise, preşedintele Comitetului pentru imigraţie, absorbţie şi diasporă, cu Shai Cohen, consilier diplomatic, și salutarea delegației parlamentare în plenul Knesset-ului, anunță Camera Deputaților.

Totodată, delegația a avut întâlniri cu președintele Bituach Leumi (Agenția Națională de Asigurări Sociale din Israel) și cu reprezentanți ai Histadrut (Confedereția Sindicală din Israel) și a efectuat o deplasare în zona de sud a Israelului, unde a vizitat satele Ruah Midbar și Ogen Kehliati, în care, cu sprijinul unor fundații, se desfășoară programe de asistență socială pentru copii aflați în dificultate, tineri care necesită reabilitare, persoane cu dizabilități, familii defavorizate etc.

În principal, atât demnitarii români, cât și cei israelieni au adus în prim plan nivelul excelent al dialogului dintre Romania și Statul Israel, aniversarea, anul acesta, a 70 de ani de relații diplomatice româno-israeliene neîntrerupte, implicarea reciprocă în susținerea dinamicii pozitive a legăturilor dintre Camera Deputaților și Knesset, în cadrul formatului de lucru P2P, proiectul privind deschiderea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România, contextul de securitate din zona Orientului Mijlociu și evoluțiile de ultim moment.

Un subiect aparte l-a reprezentat relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Pe parcursul tuturor întrevederilor, oficialii israelieni au apreciat în mod deosebit anunțul Guvernului României privind demararea discuțiilor în acest sens, au mulțumit pentru susținerea arătată în demersurile întreprinse de Statul Israel și au subliniat importanța realizării acestui lucru, ca o recunoaștere stării de fapt.

În ceea ce privește agenda specifică domeniului de activitate al Comisiei,  părțile au abordat subiecte punctuale precum legislația privind asistența maternală, beneficiile sociale pentru persoanele cu dizabilități, reforma asistenței pentru persoanele în vârstă, sistemul de asigurări sociale din Israel, relaționarea în domeniul pensiilor pentru originarii din România care trăiesc acum în Israel, mișcarea sindicală și codul muncii din Israel, drepturile salariaților, fenomenul brain drain etc, se mai arată în comunicat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.