146164 – 07052018 – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte absolvenţilor că, dacă se înscriu în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, pot beneficia gratuit de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită, precum şi de facilităţi financiare (prima de inserţie, prima de relocare, prime de mobilitate) sau indemnizaţie de şomaj.
Pentru a beneficia de prima de inserţie sau, după caz, de indemnizaţia de şomaj absolvenţii trebuie, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă.
În cazul absolvenţilor de liceu din acest an, cele 60 de zile încep a fi numărate din data de 26 Mai, potrivit Ordinului nr. 3382/2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale privind structura anului şcolar 2017-2018, conform căruia “cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 25 Mai 2018”. În situaţia în care unii tineri mai au corijenţe, şi nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, aceştia se vor prezenta în termen de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corijenţă.
Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (indicatorul social de referinţă este de 500 de lei).
Pot solicita indemnizaţie de şomaj, absolvenţii înregistraţi în evidenţele ANOFM care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă şi:
– nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii;
-nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei.
Indemnizaţia de şomaj este în cuantum de 250 de lei şi se acordă pe o perioadă de şase luni.