Acasă Politic A început primul Summit privind securitatea cibernetică în aviaţia civilă

A început primul Summit privind securitatea cibernetică în aviaţia civilă

DISTRIBUIȚI

 146171 – 08052018 –  Luni, 7 mai 2018, a avut loc, la Palatul Parlamentului, deschiderea primului Summit privind securitatea cibernetică în aviaţia civilă. Conferința este organizată de Comisia pentru apărare ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile şi a Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu participarea reprezentanților a 182 de state.

La acest eveniment au participat reprezentanți ai celor mai importante entităţi din domeniu, al căror rol în stabilirea şi implementarea unor standarde comune de protecţie a cetăţenilor de efectele unui atac cibernetic este determinant.

În acest context, Dorel-Gheorghe Căprar, președintele Comisiei pentru apărare ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților, subliniind importanța evenimentului, arată că ”în timp ce reglementările şi politicile naţionale şi internaţionale sunt stabilite şi unanim înţelese în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea fizică, rămâne încă neclar cum securitatea cibernetică a aviaţiei civile poate ajunge la aceeaşi claritate. Îmi exprim convingerea că ICAO este în postura de a reuni numeroasele iniţiative globale în materie de securitate cibernetică în domeniul aviaţiei şi de a aduce coerenţă, conducere strategică şi standardizare. Acesta este unul dintre motivele pentru care văd acest eveniment ca o piatră de hotar în efortul nostru de a asigura, printr-o abordare holistică, securitatea şi siguranţa în aviaţia civilă, iar Bucureştiul ca pe un teren fertil pentru dezbaterile pe această temă. Ceea ce este sigur în acest moment este faptul că dezvoltarea normelor privind securitatea cibernetică reprezintă un proces îndelungat, iar progresele înregistrate în anumite domenii trebuie să genereze progrese în altele”.

În cadrul evenimentului, Dorel-Gheorghe Căprar i-a înmânat doamnei Fang Liu, secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile, placheta de onoare a Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.