145872 – 19042018 – Dezvoltarea, aprofundarea și extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA sunt între prioritățile Guvernului României, asumate prin Programul de Guvernare. Acesta este mesajul transmis de viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, cu prilejul întrevederilor avute cu înalţi oficiali ai Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, Departamentului Energiei, Departamentului Justiției și Consiliului Securității Naționale din cadrul Casei Albe, în cursul vizitei de lucru pe care a efectuat-o, în perioada 8 – 17 aprilie, în Statele Unite ale Americii.
Vicepremierul Ana Birchall le-a transmis partenerilor americani susţinerea pentru Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA la toate nivelurile de decizie politică, guvernamentală şi parlamentară din România. Au fost trecute în revistă evoluțiile înregistrate în principalele domenii ale Parteneriatului și au fost stabilite repere pentru contactele bilaterale și activitățile conexe în perioada următoare, cu perspectiva intensificării comerțul bilateral, creșterii investițiilor americane în România și aprofundarea cooperării în plan economic, educațional, al cercetării și dezvoltării.
De asemenea, Birchall a solicitat și a primit asigurări din partea oficialilor americani privind susținerea Administrației de la Washington pentru candidatura României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). S-a discutat, de asemenea, despre stadiul organizării, în septembrie, la Bucureşti, a Summit-ului privind Iniţiativa celor 3Mări (I3M) şi a Forumului de Afaceri.
În ceea ce privește cooperarea economică bilaterală, pe lângă întâlnirile cu reprezentanți ai Administrației SUA, viceprim-ministrul a avut întrevederi cu membri ai Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO) și cu reprezentanții unor companii americane care au participat la Forumul Trade Winds desfășurat în toamna anului trecut, la București, cărora le-a prezentat informații actualizate cu privire la evoluția economiei României, potențialul de dezvoltare economică, atuurile și interesul față de atragerea de investiții străine, inclusiv americane, în contextul în care, în 2017, țara noastră a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE. De asemenea, oamenii de afaceri americani, printre care s-au numărat și reprezentanți ai industriei cinematografice, au apreciat inițiativa susținută de Executivul român și de majoritatea parlamentară de a stimula realizarea de co-producții cinematografice în România, astfel încât țara noastră să devină un hub regional în domeniul cinematografiei. Vicepremierul a invitat cu acest prilej reprezentanții companiei cinematografice americane Universal Pictures să realizeze producții cinematografice în România.
Viceprim-ministrul român a discutat, de asemenea, cu membri ai Congresului american, republicani și democrați, din conducerea Comitetului pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale, Comitetul de Afaceri Externe, Comitetul pentru Alocări Bugetare, Comitetul pentru Ştiinţă, Spațiu şi Tehnologie, precum şi din Grupul de prietenie România din Camera Reprezentanţilor, despre accesul României la programul Visa Waiver.
Oficialii americani au evidențiat, totodată, recunoașterea de care se bucură România în cadrul NATO, contribuția ţării noastre la securitatea euro-atlantică, relevanţa strategică a Mării Negre în contextul unei regiuni complexe cu multiple provocări, rolul României în relaţia transatlantică şi la nivelul UE. Vicepremierul Ana Birchall a subliniat în acest context contribuția României prin alocarea a 2% din PIB pentru domeniul apărării, derularea investițiilor în modernizarea forțelor armate, precum și participarea consecventă a țării noastre în teatrele de operațiuni. De asemenea, oficialul român a avut schimburi de opinie privind situația din regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest și vecinătatea estică, cu accent asupra situației din Republica Moldova, viitorul summit NATO din iulie 2018, formatele regionale de cooperare la care participă România, în special formatul București 9 si I3M, securitatea energetică, apărarea cibernetică, acțiunile hibride etc.
Agenda vizitei de lucru a inclus, de asemenea, întrevederi cu înalți oficiali ai Organizației Națiunilor Unite și ai organizațiilor internaționale, întâlniri cu reprezentanții comunităților românești, și cu reprezentanți ai mediului academic din New York, Washington D.C. și Los Angeles.
În discuțiile purtate cu secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, responsabil cu afaceri economice și sociale, și cu Miroslav Lajčák, președintele celei de-a 72-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU, au fost abordate chestiuni legate de candidatura României la Consiliul de Securitate al ONU, cooperarea în cadrul organizației, sprijinul României pentru negocierea Pactului global pentru o migrație sigură și contribuția țării noastre la pilonul pace și securitate al ONU. De asemenea, viceprim-ministrul Ana Birchall a subliniat angajamentul României în implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, cu atât mai mult în contextul în care țara noastră va deține președinția Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, în etapa de pregătire a UE pentru Forumul la nivel înalt al ONU pentru dezvoltare durabilă.
Vizita delegației române în SUA a inclus și o întrevedere cu Shanelle Hall, director executiv adjunct al UNICEF, și cu echipa UNICEF din New York, prilej cu care a fost subliniată colaborarea excelentă a României cu reprezentanții UNICEF.
Reprezentanților comunității române vicepremierul Ana Birchall le-a transmis atenția deosebită pe care Executivul o acordă românilor de pretutindeni și interesul pentru întărirea legăturilor culturale și economice ale românilor de pretutindeni cu România, implicarea lor în evenimentele ocazionate de Anul Centenarului, românii din diaspora fiind cei mai buni ambasadori ai României.
Vicepremierul Ana Birchall a participat și la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului (Annual Gathering of Remembrance Yom ha-Shoah), de la Sinagoga Samuel din New York, și a avut întrevederi cu reprezentanții Muzeului Memorial al Holocaustului și cu Consulul General al Israelului la New York, Dani Dayan. Demersurile și proiectele Guvernului român pentru comemorarea victimelor Holocaustului, studierea Holocaustului în Romania și omagierea supraviețuitorilor Holocaustului au fost apreciate în acest context drept un exemplu pozitiv în ceea ce privește comemorarea Holocaustului și combaterea antisemitismului.