Acasă Politic Un liberal propune extinderea domeniilor strategice finanțate prin PNDL

Un liberal propune extinderea domeniilor strategice finanțate prin PNDL

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

145646 – 04042018 – Actualul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) are ”limite”, arată deputatul de Vaslui Daniel Olteanu. Din acest motiv, parlamentarul liberal îi cere ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, un nou domeniu strategic care să garanteze finanţarea cu bani europeni a înfiinţării şi extinderii reţelelor de gaze,  finanțări de care să beneficieze atȃt persoanele fizice, cȃt și micii întreprinzători, care ar putea înlesni dezvoltarea comunităților. Cheltuim fonduri de la bugetul de stat pentru investiţii care puteau beneficia de finanţare europeană”, atrage atenția parlamentarul.  În acest mod, ar putea creşte atractivitatea mediului rural şi a oraşelor defavorizate în rândul investitorilor”, argumentează Olteanu.

Mă număr printre parlamentarii care susţin public utilitatea Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Cu critici fireşti, PNDL ar trebui să aibă rolul principal, în acest moment, de a asigura o alocare de resurse acolo unde fondurile europene îşi dovedesc limitele. Acolo unde anumite linii de finanţare au fost supracontractate şi acolo unde proiectele nu ajung la acel punctaj necesar pentru a fi eligibile, PNDL trebuie să fie soluţia”, spune deputatul de Vaslui. 

În prezent, domeniile finanțate de PNDL  – instituţii de învăţământ, apă şi canalizare, poduri şi podeţe, drumuri, obiective culturale, asigură strictul necesar în comunitate. Poate că doar investiţiile în infrastructură turistică şi cele în târguri şi oboare pot fi asimilate unora care să asigure trecerea comunelor şi oraşelor la nivelul următor de dezvoltare, dincolo de asigurarea serviciilor de bază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.