146048 – 27042018 – În contextul afluxului mare de tineri şi a evenimentelor care se vor desfăşura pe litoralul românesc în intervalul 27 aprilie – 1 mai a.c., Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa (CRPECA), va derula activităţi de informare, prevenire şi reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, în cadrul campaniei “Safe Parties!”.Specialiştii CRPECA Constanţa, împreună cu voluntarii antidrog, se vor afla în mijlocul tinerilor care vor petrece în cluburi sau care vor participa la evenimentele muzical-artistice organizate în această perioadă, atât în locațiile cu risc de consum de droguri (zona de cluburi) din nordul stațiunii Mamaia, cât și din zona localității Vama-Veche, pentru a îi informa cu privire la riscurile asociate consumului de droguri şi a îi îndruma în a face alegeri sănătoase de petrecere a timpului liber.
În cadrul actiunilor, vor fi diseminate materiale promoţionale şi vor fi proiectate spoturi video antidrog. De asemenea, artiştii prezenţi la evenimentele organizate vor transmite mesaje de descurajare a consumului de droguri.
Tot în această perioadă, specialiştii CRPECA Constanţa vor participa, alături de poliţiştii rutieri din Constanţa, la o serie de acţiuni derulate în trafic, pentru prevenirea evenimentelor rutiere ca urmare a consumului de substanţe psihoactive şi alcool.
Agenţia Naţională Antidrog recomandă tinerilor:
- Evitaţi persoanele care vă oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului!
- Refuzaţi să călătoriţi alături de un conducător auto care se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe!
- Refuzaţi invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a vă oferi “ceva”, în ciuda tentaţiei!
- Gândiţi-vă că nu cunoaşteţi efectele finale ale consumului de droguri!
- Când aveţi de făcut alegeri în a consuma sau nu droguri, gândiţi-vă la ceea ce este cel mai bine pentru voi, chiar dacă presiunea grupului din care faceţi parte este mare şi vă puteţi simţi diferiţi de ceilalţi!
- Pentru situaţii deosebite, apelaţi Tel. Verde: 0 800 8 700 700!
Specialiştii ANA oferă, gratuit, servicii de informare, evaluare, consiliere ori asistență specializată medico-psiho-socială pentru consumul şi dependența de droguri.