146046 – 27042018 –Având în vedere apropierea minivacanței de 1 Mai, din experiența anilor anteriori, în perioada următoare se estimează o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.
Poliția de Frontieră Română anunță că ia toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.
Pentru fluidizarea traficului, a fost suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
Astfel, în această perioadă, peste 4.000 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.
Potrivit unui comunicat de presă, este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.
În cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine și au fost stabilite măsuri comune astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.
Pentru evitaterea aglomeraţiei cauzată de numărul mare de autovehicule care se prezintă la controlul de frontieră într-un timp foarte scurt, în proximitatea punctelor de trecere a graniţei, poliţiştii de frontieră împreună cu poliţia rutieră vor informa conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a unor puncte alternative de trecere a frontierei.
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.
Conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, Poliția de Frontieră reamintește că pot tranzitate toate punctele de frontieră existente la aceste graniţe:
Pe frontiera româno-ungară:
- pe raza jud. Timiş:
- P.T.F. Cenad – Kiszombor
- pe raza jud. Arad:
- P.T.F. Nădlac – Nagylak
- P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota
- P.T.F. Turnu – Batonnya
- P.T.F. Vărşand – Gyula
- pe raza jud. Bihor:
- P.T.F. Salonta – Mehkerek
- P.T.F. Borş – Artand
- P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany
- P.T.F. Săcuieni – Letavertes
- pe raza jud. Satu Mare:
- P.T.F. Urziceni – Vallaj
- P.T.F. Petea – Csengersima
Pe frontiera româno-bulgară:
- pe raza jud. Giurgiu:
- P.T.F. Giurgiu – Ruse
- pe raza jud. Constanţa:
- P.T.F. Vama Veche – Durankulak
- P.T.F. Ostrov – Silistra
- P.T.F. Negru Vodă – Kardam
- P.T.F. Lipnița – Kainardja pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.
- pe raza jud. Dolj:
- P.T.F. Bechet – Orjahovo
- P.T.F. Calafat -Vidin
Restricții de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei
Autoritățile din Ungaria au anunțat că, din data de 28 aprilie, ora 23.00 (ora României) şi până duminică, 29 aprilie ora 23.00, apoi de luni, 30 aprilie, începând cu ora 23.00 şi până marţi, 1 mai ora 23.00, circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile, va fi restricţionată de autoritățile maghiare. Măsura este luată de autoritățile din țara vecină ca urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internațională a Muncii.
Până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria, șoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate.
Pentru intervalul duminică, 29 aprilie, ora 23.00 – luni 30 aprilie, ora 23.00 şi începând de marţi, 1 mai, ora 23.00, când traficul pentru autovehiculele de mare tonaj va fi reluat, la Poliţia de Frontieră Oradea a fost suplimentat personalul si va fi folosită la maxim a capacitatea punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.
În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.
Anul trecut, în perioada minivacanței de 1 Mai (28 aprilie – 1 mai 2017), au trecut frontiera peste 812.000 de persoane, din care aproximativ 700.000 cetăţeni UE şi 112.000 cetățeni non UE şi peste 210.000 mijloace de transport.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele din vestul țării (280.000 persoane), din sud (peste 133.000) și din est (98.000 persoane), precum şi cele aeroportuare (peste 204.000 persoane).
Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Aplicaţia prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.