Acasă Politic MAE saltă publicarea Pachetului privind Extinderea Uniunii Europene 2018

MAE saltă publicarea Pachetului privind Extinderea Uniunii Europene 2018

DISTRIBUIȚI

 145900 – 20042018  – Ministerul Afacerilor Externe salută reconfirmarea angajamentului pentru avansarea politicii de extindere prin publicarea de către Comisia Europeană, la 17 aprilie 2018, a Pachetului privind Extinderea Uniunii Europene 2018.

Ca promotor al politicii de extindere și din postura de stat membru al UE care a parcurs, la rândul său, etapele aderării la UE, România împărtășește abordarea Comisiei Europene privind rolul pozitiv al acestei politici, prin investiția pe care o aduce la consolidarea păcii, securității, prosperității și stabilității UE.

Comunicarea Comisiei Europene constată că perspectiva europeană clară a statelor candidate și potențialilor candidați, reafirmată în mod constant de statele membre UE, inclusiv România, continuă să exercite un efect transformator și să constituie o ancoră de stabilitate și securitate în Europa de Sud-Est.

Ministerul Afacerilor Externe sprijină atenția acordată de Comisia Europeană principiului care stă la baza politicii de extindere și a cadrului convenit pentru acest proces, respectiv evaluarea individuală – pe baza meritelor proprii, cu respectarea criteriilor existente pentru avansarea parcursului european al statelor din regiune.

România susține abordarea Comisiei Europene în sensul că negocierile de aderare nu sunt un scop în sine pentru statele candidate, ci sunt parte a unui proces amplu, complex de modernizare și reforme interne, asumate în mod activ de către toți actorii politici interni în interesul propriilor cetățeni.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează şi faptul că, în contextul actual, este esențială alinierea constantă și progresivă a țărilor candidate la politica externă a UE, ca expresie a asumării valorilor şi principiilor UE.

Ministerul Afacerilor Externe va contribui la dezbaterile de la nivelul instituțiilor europene, pe marginea Comunicării Comisiei Europene și a recomandărilor pe care aceasta le-a avansat, reiterând susținerea fermă a României pentru politica ‘ușilor deschise’ a UE în favoarea tuturor statelor care au voința și capacitatea de a îndeplini toate criteriile de aderare la UE, cu respectarea prevederilor Tratatului Uniunii Europene.

Noua Comunicare a Comisiei Europene vine în sprijinul liniilor strategice ale  comunicării recente a Comisiei ”O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest și un angajament sporit al UE în regiune” (6 februarie).

Pachetul Extindere 2018 cuprinde o comunicare generală, precum şi rapoarte individuale pentru fiecare dintre statele candidate și potențialii candidați. Pentru prima dată, Pachetul Extindere include și setul de documente referitoare la programele individuale de reformă economică pentru statele candidate și potențial candidați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.