145263 – 14032018 – Deputatul Iulian Bulai a depus, marți, o inițiativă de modificare a Legii Adopției care vizează scăderea timpului pe care un copil îl petrece în sistemul de protecție, prin facilitarea întregului proces de adopție. „Posibilitatea unui copil de a părăsi sistemul de protecție echivalează cu finalizarea cu succes a unui proces de adopție, care, din păcate, în România, este unul foarte anevoios. Pentru a respecta interesul superior al copilului și dreptul său la o dezvoltare psihică armonioasă este nevoie de eliminarea unor reglementări excesive din legislație care traumatizează în prezent copilul în procesul adopției”, a explicat deputatul USR Iulian Bulai necesitatea de modificare a Legii Adopției.
Inițiativa legislativă include mai multe măsuri pentru rezolvarea blocajelor din procesul de adopție, una dintre ele prevede reducerea gradului de rudenie de la IV la III în cazul rudelor copilului care sunt căutate de către inspectorii sociali înainte de a începe procesul de adopție. O astfel de măsură este de natură să limiteze șederea copiilor în sistem, astfel încât aceștia să nu petreacă mai mult de un an în sistemul de protecție fără să fie reintegrați sau să aibă măcar începută procedura de declarare a adopției.
Deschiderea adopțiilor internaționale pentru cetățenii statelor semnatare ale Convenției de la Haga și menținerea spre adopție a copiilor care au împlinit 14 ani, la cererea acestora, sunt noi măsuri cuprinse în inițiativa legislativă de natură să crească șansa de adopție a copiilor care nu ajung să fie adoptați nici prin potrivire teoretică, nici prin lista de greu adoptabili.
O altă măsură vizează eficientizarea serviciilor în domeniul adopției prin acordarea posibilității ca organisme private acreditate să desfășoare activități agreate de comun acord și derulate în parteneriat cu direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului. În prezent, deschiderea oportunității adopției copiilor considerați greu adoptabili a crescut volumul de muncă pentru procesarea dosarelor și pentru derularea proceselor de adopție, iar acest lucru nu a fost corelat cu creșterea numărului personalului activ din serviciile de adopție.
Ultima măsură inclusă în inițiativa deputatului USR prevede ca părinții biologici care își doresc copiii acasă să facă dovada unor garanții morale, precum și a unor condiții materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului, în maximum un an de zile.
În această lună se împlinește un an din momentul în care deputatul USR Iulian Bulai a inițiat întâlniri cu experți în vederea modificării Legii Adopției, în total organizându-se trei dezbateri publice. În urma acestor întâlniri, s-a ajuns la concluzia că se impune amendarea actului normativ în vigoare.
La sfârșitul anului trecut, în România existau circa 57.000 de copii în sistemul de protecție, cei mai mulți victime ale abandonului familial sau ale abuzurilor suferite în familia biologică. Dintre aceștia, numai aproximativ 3.250 de copii sunt declarați adoptabili, adică doar 5,7% din numărul total, iar procentul copiilor care ajung să fie și adoptați nu depășește 2% în decursul unui an, potrivit ultimelor statistici. Această rată extrem de scăzută a adoptare a copiilor instituționalizați din România indică existența unor posibile probleme de ordin structural și funcțional în sistemul de protecție care trebuie neapărat rezolvate.