Acasă Social Educatie STUDIU: În România de astăzi, meseria de profesor este indezirabilă

STUDIU: În România de astăzi, meseria de profesor este indezirabilă

DISTRIBUIȚI
sursa foto https://www.tes.com

 145251 – 14032018 – România ocupă ante-penultimul loc în lume și ultimul loc în Europa în ceea ce privește indexul global al statusului profesorilor în societate, potrivit unei cercetări realizate de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și D&D Research. Indexul este generat în baza locului ocupat de învățători și profesori în topul ocupațiilor, a nivelului salariului, a încrederii profesorilor în a le recomanda propriilor copii să devină profesori și a evaluării respectului acordat profesorilor de către elevi.

Potrivit studiului, părinții îi consideră pe profesori la fel de importanți precum medicii, dar profesorii se poziționează singuri pe ultimele locuri (11-12 din 13), alături de bibliotecari.

“O majoritate relativă a respondenților consideră actul de educație drept o prestație de servicii publice oarecare, în vecinătatea funcționarului public. Nu o văd ca pe o meserie de vocație care ar trebui remunerată în funcție de performanță și să se bucure nu numai de încredere, ci și de respectul cuvenit altor meserii de vocație, precum cea de doctor”, a declarat Dragoș Neacșu, membru al consiliul director al RBL și CEO Erste Asset Management.

Studiul arată că astăzi, în România, meseria de profesor este indezirabilă. Jumătate dintre profesorii care au participat la studiu spun că nu și-ar încuraja proprii copii să devină profesori. În același timp, doar o treime dintre părinți nu și-ar direcționa copiii să urmeze o carieră în învățământ.

În privința salariilor, 86% dintre părinții care au participat la studiu consideră că salariile profesorilor sunt prea mici și că și-ar dori ca salariile la intrarea în învățământ să crească cu 75-100%.“Un profesor bun va forma bine toți copiii, indiferent de dotările clasei, programa școlară sau numărul de copii din clasă. Creșterea salariului de intrare în sistemul de învățământ la un nivel de 2.500-3.000 lei net (n.r. cât înseamnă o creștere de 75-100% față de salariul actual de intrare) va face ca venitul unui profesor debutant să fie competitiv pe piața muncii și să atragă tineri cu vocație în sistemul de educație românesc. Astfel, munca profesorilor performanți va fi cu adevărat valorizată de societate”, a declarat Măriuca Talpeș, membru al consiliul director al RBL și manager Intuitext.

Cheltuielile publice cu educația în România au depășit (cu puțin) 4% din Produsul Intern Brut (PIB) doar de două ori din 1990 până în prezent, cu toate că legea nr. 1/2011 prevede ca România să aloce anual minim 6% din PIB pentru educație. În bugetul României pentru 2018, procentul alocat este de sub 3%, iar cifrele comparative ale Eurostat arată că, în 2014, România era singura țară din Uniunea Europeană care aloca sub 3% din PIB pentru educație, în condițiile în care media europeană depășea 5 procente din PIB.

RBL cere un buget anual de 6% din PIB pentru educație și creșterea autonomiei școlilor în a-și administra resursele

RBL cere ca educația să fie finanțată cu 6% din PIB, așa cum prevede legea, astfel încât să intre în sistemul de învățământ tineri cu vocație, pregătirea inițială a viitorilor profesori să fie mult mai practică și aprofundată, iar dascălii pasionați și performanți să fie încurajați să rămână în sistem. Este nevoie ca alocarea bugetelor pentru educație să fie făcută pe principiul “banul urmează elevul” și pe performanță, iar școlile să aibă mai multă autonomiei în a-și administra resursele.

Studiul poate fi consultat AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.