Acasă Anchete Interne Proba scrisă a concursului de încadrare directă în Poliția Română

Proba scrisă a concursului de încadrare directă în Poliția Română

DISTRIBUIȚI
foto:digi24

 145324 – 16032018 – Peste 3.600 de persoane vor susține sâmbătă proba scrisă a concursului de încadrare directă, din sursă externă și prin reîncadrare, pentru ocuparea celor 770 de posturi de polițiști și personal contractual, din Poliția Română.  Acestea au trecut de probele eliminatorii specifice fiecărui post.

La începutul anului, Poliția Română a scos la concurs, pentru ocupare din sursă externă și reîncadrare, 770 de posturi de ofițeri poliție, agenți de poliție și personal contractual.

La 17 martie va avea loc proba scrisă a concursului de încadrare directă, din sursă externă și prin reîncadrare, pentru ocuparea posturilor de polițiști și personal contractual din Poliția Română.

Pe cele 587 de posturi de ofițeri și agenți de poliție vor candida în ultima probă de concurs 3.057 de candidați, ce au trecut de probele eliminatorii specifice fiecărui post.

De asemenea, pentru cele 183 de posturi de personal contractual, vor susține proba scrisă 564 de persoane.

Candidații trebuie să se prezinte la sediul unității teritoriale de poliție sau al Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, în funcție de anunțurile pentru fiecare post, începând cu ora 9.00, accesul în sălile de concurs fiind permis până la cel mult ora 10.15.

Accesul în sala de concurs se face pe baza unui document de identitate valabil, respectiv carte de identitate, permis de conducere sau pașaport.

Candidaților care nu sunt prezenți la ora 10.15 în sala de concurs, nu li se va mai permite accesul şi vor fi declarați ”Neprezentat”, indiferent dacă se află sau nu în incinta instituţiei unde se susţine proba.

În cadrul probei scrise, candidații vor avea asupra lor doar documentul de identitate valabil (carte de identitate, permis de conducere sau paşaport) şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări şi nici cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare).

Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea.

Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaților în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.