145521 – 28032018 – În urma controlului efectuat de Corpul de Control al Ministrului, în perioada 20 – 23 februarie, cu tema ”Verificarea respectării metodologiei privind evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi din inspectoratele şcolare şi directorii caselor corpului didactic’’, s-au constatat nereguli privind formatul în care au fost transmise rezultatele evaluărilor, precum și a punctajelor și a calificativelor rezultate.
Soluționarea contestațiilor celor 33 de inspectori școlari generali și inspectori generali adjuncți, care au depus cerere în acest sens, s-a efectuat în baza metodologiei în vigoare, rezultatele finale fiind transmise prin poștă.
Pentru celelalte 117 rezultate ale evaluărilor intrate în circuitul civil și care nu au fost contestate, MEN este în proces de demarare a acțiunii de anulare și/sau corectare a acestora în instanță, pe cale legală.
În același timp, Ministerul Educației Naționale a inițiat procesul de actualizare a metodologiei ce reglementează evaluarea inspectorilor școlari generali, inspectorilor generali adjuncți și a directorilor Caselor Corpului Didactic. Noua metodologie va fi aprobată prin ordin de ministru care se va aplica numai pentru următoarele evaluări.
În continuare, se efectuează cercetări amănunțite asupra faptelor care au condus la cele mai sus-menționate, urmând să se acționeze în consecință.
Inspectorii generali, inspectorii generali adjuncți și directorii Caselor Corpului Didactic sunt evaluați anual conform prevederilor Legii Educației Naționale nr. 1/2011. În temeiul acestor evaluări privind activitatea managerială se acordă calificative pe baza cărora se decide menținerea, monitorizarea sau încetarea contractului de management.