145182 – 09032018 – Legea salarizării unitare este de fapt legea care nu poate fi susținută din punct de vedere financiar. “Promisiunile făcute de cei de la PSD&ALDE cu privire la Legea salarizării unitare sunt selective și părtinitoare”, susține deputatul PNL Pavel Popescu.
Parlamentarul liberal anunță că la votul de miercuri, 7 martie, au fost respinse mai multe amendamente pe care le-a inițiat pentru a-i ajuta pe cei care fac parte din categoria personalului cu atribuții de control și inspecție, pe profesori, pe fizioterapeuți, psihologi, biologi, biochimiști, fizicieni medicali, manageri de muzee și alte categorii de salariați.
”Bunăstare doar pentru unii este principiul promovat de parlamentarii Puterii! Amendamentele inițiate de mine și alți colegi liberali au fost respinse la vot pe motiv că ”aceste majorări nu pot fi susținute din punct de vedere financiar”. După ore de muncă susținută cu scopul de a corecta o lege care s-a dovedit a fi plină de erori, cei de la PSD&ALDE au admis doar amendamentele care le-au convenit lor. Nu se poate așa! Dacă vorbim de Legea salarizării unitare atunci să fie unitară, nu să se aplice selectiv”, a declarat parlamentarul liberal.
Parlamentarul deplânge situația și reclamă stilul pompieristic de lucru al celor de la Putere. ”Ordonanța de urgență prin care Guvernul PSD-ALDE a corectat Legea salarizării unitare intrate în vigoare la 1 iulie 2017 este de fapt o cârpeală. Este revoltător că prin acest stil de lucru ajung să sufere anumite categorii de cetățeni. Îmi cer scuze în numele meu și al colegilor liberali că în ciuda eforturilor susținute cei de la PSD NU AU VRUT să înțeleagă ce înseamnă unitar. Promisiunile lor au fost și sunt doar vorbe în vânt”, a completat Popescu.