Acasă Politic La loc comanda

La loc comanda

DISTRIBUIȚI

145093 – 05032018 – Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, retrag din circuitul legislativ proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

„În temeiul art 97 alin (1) din Regulamentul Senatului, solicităm retragerea propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României în calitate de iniţiatori”, se arată în adresa înaintată şi analizată luni în Biroul Permanent al Senatului.

Iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă la Senat pe 8 noiembrie 2017. Ulterior, plenul Camerei Superioare a aprobat solicitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de iniţiator, pentru procedura de urgenţă în vederea dezbaterii şi adoptării propunerii legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Propunerea legislativă prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, proiectul de act normativ propunea recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprindea o serie de prevederi ar să asigure desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia, scrie Agerpres.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.