Acasă Externe Agenda Europeana Comisia Europeană propune înființarea Autorității Europene a Muncii, care să protejeze și...

Comisia Europeană propune înființarea Autorității Europene a Muncii, care să protejeze și lucrătorii independenți

DISTRIBUIȚI
https://epthinktank.eu

 145253 – 14032018 – Comisia Europeană propune înființare a unei Autorități Europene a Muncii, care să asigurare accesul la protecție socială pentru toți salariații și lucrătorii independenți.Noua Autoritate va oferi cetățenilor și întreprinderilor informații despre oportunitățile de lucru, de ucenicie, de recrutare și de formare, precum și despre programele de mobilitate și va acorda îndrumare referitoare la drepturi și obligații legate de traiul, munca și/sau funcționarea într-un alt stat membru al UE.

De asemenea, va avea rolul de a sprijini cooperarea dintre autoritățile naționale în context transfrontalier și le va ajuta să garanteze că normele UE care protejează și reglementează mobilitatea sunt respectate fără dificultăți și în mod eficient. În prezent, există un corp consistent de legislație a UE care reglementează libera circulație a lucrătorilor, iar o serie de norme sunt modificate și modernizate, precum cele referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială în întreaga Uniune Europeană și aspectele legate de detașarea lucrătorilor în contextul prestării de servicii. Prioritatea nu constă doar în a face aceste norme mai echitabile și mai adaptate scopului lor, ci și de a se asigura că sunt corect aplicate și puse în aplicare în mod echitabil, simplu și eficace în toate sectoarele economice. De exemplu, Autoritatea va ajuta la intensificarea schimbului de informații, va sprijini dezvoltarea capacităților în rândul autorităților naționale și le va acorda asistență pentru desfășurarea unor inspecții comune și concertate. Acest lucru va întări încrederea reciprocă dintre părți, va îmbunătăți procedurile de cooperare de zi cu zi și va preveni eventuale fraude și încălcări ale normelor.

Autoritatea Europeană a Muncii va media și facilita găsirea de soluții în cazul litigiilor transfrontaliere, de exemplu în eventualitatea restructurării unei întreprinderi în care sunt implicate mai multe state membre.

Autoritatea Europeană a Muncii va fi înființată cu statutul de nouă agenție descentralizată a UE și ar trebui să devină operațională în 2019, după încheierea procesului legislativ al UE prin care este constituită. Pentru a se înlesni înființarea Autorității Europene a Muncii și a se asigura că este operațională imediat după creare, Comisia instituie de asemenea un grup consultativ, alcătuit din reprezentanți ai principalelor părți interesate, care se va ocupa de aspectele practice ale viitoarei activități a Autorității.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele pentru moneda euro și dialog social, a declarat cu această ocazie: ”Europa se află acum într-o fază de creștere constantă, însoțită și de o creștere a ocupării forței de muncă. Trebuie să lucrăm însă la dezvoltarea componentei de incluziune a acestei creșteri, în beneficiul tuturor. Pachetul prezentat astăzi include o serie de măsuri în acest sens, prin care urmărim să ne asigurăm că normele care le permit cetățenilor să trăiască și să lucreze oriunde în Uniunea Europeană sunt bine cunoscute și aplicate, că implementarea Pilonului european al drepturilor sociale este urmărită cum se cuvine, că drepturile sociale beneficiază de un impuls mai amplu și că este asigurat accesul cetățenilor la protecție socială. O Europă socială mai puternică înseamnă o Europă mai sustenabilă”.

Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a adăugat în acest context: ”Eforturile noastre de asigurare a unei mobilități echitabile a forței de muncă culminează cu propunerea de astăzi de înființare a unei Autorități Europene a Muncii. Această autoritate este esențială pentru buna funcționare a pieței europene a muncii. Ea va ajuta cetățenii și întreprinderile care doresc să se stabilească într-un alt stat membru să găsească informațiile potrivite și va întări cooperarea dintre statele membre pentru aplicarea unor norme echitabile și eficiente. Prin propunerea noastră privind accesul la protecție socială, colaborăm cu statele membre pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat deoparte. Scopul nostru este să le garantăm cetățenilor accesul la prestații adecvate, indiferent de cum va evolua situația de pe piața muncii”.

În ultimul deceniu, numărul de cetățeni mobili care trăiesc și/sau lucrează într-un alt stat membru, aproape că s-a dublat, ajungând la 17 milioane în 2017.

Comisia a prezentat și o propunere de Recomandare a Consiliului privind accesul la protecție socială pentru lucrători și persoanele care desfășoară o activitate independentă. Pe măsură ce piața muncii evoluează ca urmare a unor noi stiluri de viață și practici comerciale, precum și datorită digitalizării, sistemele de protecție socială trebuie să se adapteze constant pentru a răspunde unor noi realități. În zilele noastre, aproape 40 % dintre lucrători se află fie în situații atipice de muncă – adică nu lucrează cu contract de muncă permanent, cu normă întreagă – fie desfășoară o activitate independentă. Aceste persoane nu beneficiază întotdeauna de o protecție socială adecvată, adică nu au asigurare de șomaj și nici acces la drepturi de pensie. În concordanță cu obiectivele Pilonului european al drepturilor sociale, propunerea urmărește stabilirea unei direcție, astfel încât statele membre să sprijine accesul la protecție socială pentru toți salariații și lucrătorii independenți și în special pentru cei care, din cauza statutului profesional, nu beneficiază de o protecție suficientă din partea sistemelor de securitate socială.

Recomandarea vizează următoarele aspecte:

  • eliminarea disparităților formale în materie de protecție socială, garantând că salariații și lucrătorii independenți care lucrează în condiții comparabile se pot înscrie în sisteme corespunzătoare de securitate socială;
  • acordarea unei protecții sociale efective adecvată, astfel încât ei să poată să acumuleze și să beneficieze de drepturile corespunzătoare;
  • facilitarea transferului drepturilor de asigurări sociale de la un loc de muncă la altul;
  • oferirea salariaților și lucrătorilor independenți informații transparente despre drepturile și obligațiile lor în materie de asigurări sociale.
  • În conformitate cu procedura legislativă ordinară, propunerea de regulament va fi examinată de Parlamentul European și de Consiliu.

Problema accesului la protecție socială va fi examinată de Consiliu, care poate adopta recomandări pe baza unei propuneri a Comisiei în domeniile de competență ale UE.

Comisia va prezenta pachetul de inițiative miniștrilor pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale ale statelor membre în cadrul reuniunii Consiliului care va avea loc la Bruxelles la 15 martie. Totodată, la Consiliul European din 22 și 23 martie 2018, șefii de state și de guverne vor repune în discuție implementarea Pilonului european al drepturilor sociale.

Intenția Comisiei de a înființa o Autoritate Europeană a Muncii a fost anunțată de președintele Juncker, la 13 septembrie 2017, în discursul său privind starea Uniunii. Autoritatea Europeană a Muncii va completa și va facilita implementarea actualelor inițiative de garantare a unei mobilități echitabile, printre care revizuirea Directivei privind detașarea lucrătorilor, elaborarea legislației specifice care reglementează sectorul transportului rutier internațional și modernizarea normelor UE privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Aceste inițiative fac parte din măsurile luate în vederea implementării Pilonului european al drepturilor sociale, care a fost proclamat în cadrul Summitului social pentru creștere și locuri de muncă echitabile de la Göteborg din noiembrie 2017. Concretizarea Pilonului european al drepturilor sociale reprezintă un angajament politic comun și o răspundere comună, iar monitorizarea implementării sale este fundamentală pentru asigurarea unui progres palpabil pe teren. Iată de ce, în comunicarea prezentată astăzi, Comisia trece în revistă inițiativele pe care le-a luat în vederea implementării pilonului, printre care se numără o inițiativă privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată și o propunere privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.