145201 – 12032018 – Ediția din anul 2018 a campaniei ”Dialog cu diaspora – 2018” s-a desfășurat la Bonn în perioada 9 – 11 martie 2018, când reprezentanți din centrala Ministerului Afacerilor Externe sau întâlnit cu membrii comunității românești din Republica Federală Germania, precum și cu diplomații cu atribuții consulare acreditați pe teritoriul acestui stat.
În cadrul reuniunii care a avut loc sâmbătă, 10 martie 2018, au fost prezentate demersurile de modernizare și informatizare a rețelei consulare române, prin implementarea Sistemului Informatic Consular E-Cons, lansat public sub deviza „Consulatul, mai aproape de casa ta”, împreună cu toate subsistemele componente (E-Viza, E-Pass, Sistemul Național de Informații privind Vizele, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate – modulele de Call-Center și Mail-Center, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni – SIMISC).
În acest context, secretarul general al MAE, Cosmin Dinescu, a accentuat importanța informării corecte și în timp real a cetățenilor români care beneficiază de noile platforme pentru servicii consulare, încurajându-i totodată pe reprezentanții mediului asociativ românesc prezenți la reuniune să valorifice avantajele acestor sisteme şi să disemineze informațiile primite în rândul comunităților românești locale.
De asemenea, directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a evidențiat utilitatea serviciului de atenționare prin mesaje tip SMS – „Un SMS îți poate salva viața”, a aplicației pentru telefoane inteligente „Călătorește în siguranță”, a sistemului de atenționare prin SMS a cetățenilor români cărora le expiră pașapoartele simple electronice, implementat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, precum și a informațiilor cu privire la situațiile de risc la care pot fi expuși cetățenii români în străinătate. Directorul general al Departamentului Consular a subliniat că modalitatea optimă de a identifica în mod direct problemele cu care se confruntă cetățenii români care călătoresc sau muncesc în străinătate constă în dialogul permanent cu aceștia.
Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de activitatea consulară, în cursul căreia membrii comunității românești din Germania au purtat un dialog deschis și aplicat cu reprezentanții MAE, atât despre serviciile consulare puse la dispoziția cetățenilor români, cât și despre alte teme de interes pentru românii din străinătate.