Acasă Politic Alianța pentru Centenar salută declarația istorică adoptată de Parlamentul României

Alianța pentru Centenar salută declarația istorică adoptată de Parlamentul României

DISTRIBUIȚI
foto:tribuna.md

 145519 – 27032018 – Alianța pentru Centenar salută declarația istorică adoptată marți de Parlamentul României cu privire la Unirea României cu Republica Moldova.

Prezenți la ședința solemnă a Parlamentului României dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu România, reprezentanții Alianței pentru Centenar au salutat gestul Legislativului de la București de a face referiri clare la voința populației din Republica Moldova și la poziția României cu privire la procesul de Reunificare a celor două state.

”„Decizia Parlamentului de la București ne oferă argumentele necesare să lucrăm mai aplicat, mai motivat în Republica Moldova, dar și cu unele instituții din România, în sensul Unirii”, a precizat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

”Oricine contestă procesul unionist în aceste zile este cutia de rezonanță a lui Putin”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

”Apreciem ca fiind pe deplin legitimă dorința acelor cetățeni ai Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române și subliniem că acest act depinde exclusiv de voința acestor cetățeni. Declarăm că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare care ar veni din partea cetățenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinței suverane a acestora, fără niciun amestec din afară”, se precizează în Declarația adoptată de Parlamentul României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.