149874 – 19022018 – În zilele de 22 și 23 februarie 2018 se vor desfășura, la Viena, lucrările celei de-a 17-a Reuniuni de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE).
Principalele activități care se desfășoară sub egida Reuniunii de iarnă a AP OSCE sunt sesiuni comune şi reuniuni distincte ale celor trei comisii generale, reuniunea Comisiei permanente și reuniuni ale grupurilor politice.
Din partea Camerei Deputaților, la această acțiune vor participa membrii titulari ai Delegației Parlamentului României la AP OSCE, respectiv, Victor Paul Dobre (PNL), vicepreşedinte al AP OSCE, Costel Neculai Dunava (PSD) şi Petru Movilă (PMP).
De asemenea, la reuniunea AP OSCE va participa și Roberta Alma Anastase (PNL), şefa Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în calitate de vicepreședinte al APCEMN.
Lucrările Reuniunii de iarnă vor debuta joi, 22 februarie 2018, cu reuniunea Comisiei permanente, structură care conduce activitatea AP OSCE, la care participă şi deputatul Dobre, în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei. Agenda acestui for prevede, între altele, dezbaterea de rapoarte privind activităţile recente derulate de diverse organisme ale AP OSCE.
În cadrul sesiunilor comune ale celor trei comisii generale vor prezenta alocuțiuni înalţi oficiali ai AP OSCE şi ai OSCE şi vor avea loc prezentări ale celor mai recente evoluții și activități din spațiul OSCE efectuate de Președinţia în exercițiu a OSCE și de Secretarul general al OSCE, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri.
În cadrul reuniunilor comisiilor generale, vor avea loc dezbateri pe teme care vor fi abordate din perspectiva celor trei dimensiuni ale organizaţiei (politico-militară, economică și de mediu, umană), după cum urmează: ”Controlul armamentului, dezarmarea şi neproliferarea: provocări şi oportunităţi pentru spaţiul OSCE”; ”Criza climatică: dezvoltând strategii pe termen lung pentru a aborda schimbările climatice şi consecinţele globale ale acestora”; ”Susţinând democraţia într-o epocă a ’ştirilor false’”.