145011 – 27022018 – Vicepremierul PSD Paul Stănescu scapă de redeschiderea dosarului în care Direcţia Naţională Anticorupţie cerea magistraților să-l pună sub urmărire penală. Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.
”Respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul penal 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, privind pe numiţii Stănescu Paul, Briceag Belu Marian, Cotoşman Florin şi Manolache Remulus”, se arată în decizia Instanţei supreme.
Procurorii DNA au solicitat redeschiderea unui dosar mai vechi, pornit de la o solicitare a Curţii de Conturi. Angajaţii instituţiei descopereau o deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt în perioada în care Paul Stănescu era preşedintele Consiliului Judeţean. Banii au ajuns de la instituţia statului la o echipă locală de fotbal.
Dosarul a fost instrumentat şi de structura DNA Craiova, dar procurorii au decis în 2013 neînceperea urmăririi penale.
În 2018, procurorii DNA au solicitat magistraţilor redeschiderea dosarului după ce au invocat că au noi probe.
Paul Stănescu a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada iunie 2008 – iunie 2016.