149762 – 12022018 – La 12 februarie, a fost autentificat la notariat Grupul de inițiativă al campaniei “Fără penali în funcții publice”, format din filosoful Mihai Șora, scriitorul Gabriel Liiceanu, pianistul Dan Grigore, juristul Eugen Vasiliu, activistul civic Valeriu Nicolae, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 Eugen Iancu, Oana Negru și Mihai Tudorică, membri ai grupului “Rezistența”, Klaus Fabrițius reprezentând Forumului Democrat al Germanilor din România, cetățeni implicați în acțiuni civice și președintele comitetului, avocatul Mihai Badea.
Este vorba despre o inițiativă cetățenească susținută de USR care își propune să stângă 500.000 de semnături în 6 luni pentru a modifica Constituția. În acest sens, persoanele condamnate penal nu vor mai putea ocupa funcții publice alese în stat. Înainte de începerea efectivă de strângere a semnăturilor, vor mai fi necesari doi pași: avizul de la Consiliul Legislativ și publicarea proiectului în Monitorul Oficial.
În prezent, integritatea membrilor din Guvern este reglementată prin lege, dar nu și cea a reprezentanților autorităților publice locale, deputaților, senatorilor și Președintelui României. Noul alineat propus va fi introdus la Art.37 din Constituție și ar urma să reglementeze acest aspect: ”(3) Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.