Acasă Economie Statul își mai face o bancă

Statul își mai face o bancă

DISTRIBUIȚI
foto:bankingnews.ro

 149925 – 22022018 –  Senatul a aprobat înfiinţarea Băncii de Dezvoltare a României, care va avea ca obiectiv sprijinirea antreprenoriatului şi dezvoltarea socio-economică a ţării.

BDR este o entitate juridică autonomă şi independentă capabilă să încheie orice tip de contracte în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, poate participa la achiziţi publice şi poate deţine sau înstrăina orice bunuri în acord cu obiectul său de activitate.

Banca ar urma să acorde o atenţie deosebită nevoilor IMM, prin măsurile de Ajutor de stat (în conformitate cu Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare sau prin măsuri de finanţare, în conformitate cu Regulamentul de minimis) şi marilor proiecte de infrastructură.

Banca de Dezvoltare a României va putea acorda împrumuturi directe cu condiţia să nu excludă finanţarea viabilă din partea băncilor comerciale, a investitorilor privaţi şi a altor intermediari financiari privaţi. De asemenea, poate să ofere finanţare în condiţiile pieţei şi să obţină rentabilitate echivalentă cu cea obţinută pe piaţă pe repere comparabile, cu condiţia ca, în desfăşurarea unei astfel de activităţi nesusţinute prin ajutor de stat, să nu concureze cu furnizorii comerciali, ci să remedieze deficitul sau eşecurile infrastructurii financiare.

Banca nu poate să preia depozite de la consumatori privaţi. Capitalul de stat initial al bpncii este de un milliard de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.