145007 – 27022018 – Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene (CE), responsabil pentru mai buna legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, va efectua o vizită oficială la București, în data de 1 martie 2018.
Înaltul oficial european se va întâlni cu președintele României, președinții Parlamentului și cu prim-ministrul. De asemenea, prim-vicepreședintele Timmermans se va întâlni cu reprezentanți ai sistemului judiciar din România și membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei