Acasă Externe Populația din mediul rural cheltuie mare parte din venituri pe lemnele de...

Populația din mediul rural cheltuie mare parte din venituri pe lemnele de foc

DISTRIBUIȚI

149963 – 23022018 – În demersurile din domeniul eficienței energetice, România uită de acest aspect

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și ambasador în cadrul Comitetului Regiunilor pe tema schimbărilor climatice și mediu a atras atenția asupra grupului format din populația din mediul rural care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește eficiența energetică. La întâlnirea Convenției Primarilor privind clima și energia desfășurat azi (22 februarie) la Bruxelles, Borboly Csaba a atras atenția asupra problemelor întâmpinate în țară din cauza lipsei lemnelor de foc. Acesta a menționat că este nevoie de găsirea unei soluții la această problemă, România putând fi consiliată în acest sens și de instituțiile de la Bruxelles.

La Bruxelles au avut loc evenimente menite a sărbători zece ani de la înființarea Convenției Primarilor, în prezența mai multor comisari europeni. La conferința organizată cu ocazia acestui eveniment printre alte subiecte au fost dezbătute și aspecte ale Acordului de la Paris privind schimbările climatice și conceptul de orașe-smart.

Președintele consiliului județean a menționat că deși România s-a angajat să respecte obligațiile Acordului de la Paris cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă uită de populația din mediul rural, unde principala sursă energetică este lemnul, folosit în special pentru încălzirea clădirilor și gospodăriilor. În opinia sa trebuie găsită o alternativă prin care să fie sprijinită schimbarea sistemelor de încălzire a locuințelor, deoarece prețul lemnului de foc a crescut foarte mult, afectând serios veniturile populației.

În România există numeroase forme de eficientizare din punct de vedere energetic a clădirilor, un exemplu în acest sens fiind casele pasive sau Soleta – un concept de case ecologice. La nivel național sunt tot mai numeroase casele ecologice, casele verzi care utilizează energie solară, eoliană sau energie produsă de apă. O astfel de casă se găsește și în județul Harghita, în satul Șoimeni. Aceste tehnologii implică costuri ridicate și sunt accesibile doar unui segment limitat al populației. Este nevoie de o tehnică accesibilă din punct de vedere financiar și tehnologic– a afirmat președintele consiliului județean. Programul Casa verde este unul de succes, însă nu rezolvă problema ineficienței energetice, a lemnului de foc, fiind nevoie de introducerea unor tehnologii accesibile și care să fie raportată la clima zonei. Cu alte cuvinte este nevoie de elaborarea unui instrument de sprijinire individuală a sistemelor de încălzire a consumatorilor casnici. Sobele încălzite cu lemne trebuie schimbate cu sisteme de încălzire eficiente, pe care grupul locuitorilor din mediul rural nu și-l permit și pe care statul trebuie să îi sprijine.

Borboly Csaba este de părere că o temă de o asemenea importanță și care afectează mai ales țările membre ale Uniunii Europene din centrul și estul continentului nu a fost reprezentată în mod corespunzător.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.