149725 – 08022018 – Polițiștii de frontieră și inspectorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă, Otopeni, au confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate pe linia combaterii traficului cu produse accizabile, 1.090 pachete de ţigări ascunse şi nedeclarate, în bagajul unui cetăţean vietnamez.
Evenimentul a avut loc miercuri, 7 februarie, vietnamezul, în vârstă de 46 ani, venind din direcția Hanoi -Moscova, fiind rezident în România, cu permis de ședere eliberat de autoritățile române.
Conform legii, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în cuantum de 5.000 lei.