149689 – 06022018 – Guvernul trebuie să ceară de urgență activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru a solicita imunoglobulină din alte state membre. Este evident că Ministerul Sănătății a eșuat în încercarea de a găsi soluții pentru a asigura imunoglobulină pentru pacienții cu boli de imunitate. Știrile, care arată că pacienții nu și-au primit medicamentele nici în ianuarie, demonstrează impotența guvernanților și nepăsarea față de viața oamenilor, declară eurodeputatul Monica Macovei..
”Nu trebuie să moară oameni din cauza incompetenței celor care ne conduc. Reamintesc că dl. Vytenis Andriukaitis, comisarul pentru Sănătate, a răspuns scrisorii pe care i-am trimis-o, în luna decembrie, prin care îi atrăgeam atenția asupra situației critice în care se află pacienții cu boli de imunitate care nu mai primeau imunoglobulină. Comisarul European preciza și ce poate face Guvernul României în această situație: Activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE, contactarea directă a producătorilor care fabrică imunoglobulină pentru a restabili neîntârziat aprovizionarea, introducerea restricțiilor de export pentru medicamentele ale căror stocuri riscă să se epuizeze, creșterea numărului și diversificarea produselor aflate în sistemul compensat, pentru a asigura mai mulți furnizori pe piața națională, reorganizarea Centrului de Transfuzie Sanguină, care poate deveni o sursă locală de imunoglobulină și solicitarea de asistență tehnică prin intermediul Serviciul de Sprijin pentru Reforme Structurale (SSRS), pe baza unei cereri adresate Comisiei Europene”, susține fostul ministru al Justiției.