Acasă Economie În câteva zile, șef nou la ANAF

În câteva zile, șef nou la ANAF

DISTRIBUIȚI

 149741 – 09022018 –O decizie referitoare la numirea noului şef al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF) se va lua în următoarele zile, iar acesta trebuie să îndeplinească o serie de criterii de performanţă, a spus, joi seară, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Este o discuţie privind schimbarea şefului ANAF. Sunt încă discuţiile în derulare. Până când nu va apărea în Monitorul Oficial decizia de numire din partea primului ministru a persoanei care va ocupa funcţia de şef de la Fisc, nu are rost să facem speculaţii. Indiferent cine vine în această poziţie, va trebui să aibă un contract clar de perfomanţă, va avea nişte indicatori clari de performanţă şi, dacă nu răspunde, dacă nu îndeplineşte aceşti indicatori… acea persoană… În următoarele zile se va lua o decizie (cu privire la noul şef al ANAF – n. r.)”, a declarat Teodorovici la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

Fostul premier Mihai Tudose a decis, pe 19 iulie 2017, eliberarea din funcţie a fostului preşedinte al ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, şi, printr-o altă decizie publicată în Monitorul Oficial, Mirela Călugăreanu a fost numită şef al Fiscului, având rang de secretar de stat. Anterior, ea a fost director executiv la Direcţia de Colectare în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.