149976 – 23022018 –Competiția Națională Business Plan 2018 (ediția a X-a) Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic – Departamentul de Coordonare al firmelor de exercițiu din învățământul preuniversitar (CNDIPT-ROCT) a lansat o nouă ediție a Competiției Naționale Business Plan 2018.Concursul constă în prezentarea, de către elevii implicați, a unor planuri de afaceri pentru firmele de exercițiu înființate în unitățile de învățământ din care aceștia provin. Firma de exerciţiu reprezintă o metodă interactivă de învăţare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepţie modernă de integrare şi aplicare interdisciplinară a cunoştinţelor, o abordare a procesului de predare-învăţare care asigură condiţii pentru probarea şi aprofundarea practică a competenţelor dobândite de elevi în pregătirea profesională. Câștigătorii etapei locale (19-23 februarie) se vor califica în etapa județeană (12-23 martie).
Faza regională va fi organizată în 8 centre în perioada 16-20 aprilie, în timp ce etapa națională este programată între 7 și 11 mai, la Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti” din Timișoara. Competiția Națională Business Plan se desfășoară anual, începând din 2008, sub coordonarea CNDIPT – ROCT, prin inspectoratele școlare/unitățile de învățământ subordonate, în parteneriat cu autoritățile administrative publice locale, instituții de învățământ superior și de cercetare din țară sau străinătate, organizații nonguvernamentale, agenți economici reprezentativi, asociații patronale din domeniile economice pentru care se organizează formare profesională etc.
În cele 9 ediții derulate până acum au fost angrenate, în faza locală, peste 2.500 de firme de exercițiu. Obiectivele asumate ale concursului sunt valorificarea spiritului antreprenorial al elevilor, familiarizarea acestora cu activităţile specifice mediului economic, asumarea riscului utilizând instrumentele specifice managementului riscului și dezvoltarea competenţelor necesare unui întreprinzător dinamic. Alte detalii: http://www.roct.ro/competitia-business-plan