Acasă Politic Bogdan Hossu, atac dur la adresa ministrului Muncii

Bogdan Hossu, atac dur la adresa ministrului Muncii

DISTRIBUIȚI

149711 – 08022018 – Cum se vor calcula concediile medicale?

În încercarea de a justifica cu orice preț niște măsuri pe care realitatea le dovedește ca fiind prost concepute și a căror consecințe grave sunt din păcate resimțite acum direct de cetățeni, ministrul Muncii Olguța Vasilescu, în stilul consacrat, transmite public informații distorsionate, trunchiate sau de-a dreptul false, declară Bogdan Iuliu Hossu, președinte al CNS ”Cartel ALFA”

”În ceea ce privește salariile demnitarilor, trebuie să ținem cont că în 2015, prin excepție și nerespectarea legii salarizării în vigoare la momentul respectiv (L 284/2010), premierul interimar Oprea a emis o ordonanță care le majora salariile. Salariul de bază în raport cu care se calculau toate salariile era 600, iar prin această ordonanță profund imorală, pentru demnitari, salariul de bază a fost făcut 1.400 lei. Astfel, de la un venit maxim de 9.000 de lei rezultat din înmulțirea salariului de baza cu coefiecientul maxim 15, demnitari au ajuns la un salariu mai mult decât dublu, de 21.000 lei. Niciun partid, nici Administrația Prezidențială, nici Avocatul Poporului nu au răspuns atunci solicitării noastre de a sesiza Curtea Constituțională asupra acestui abuz, iar dacă prin aplicarea de la 1 iulie a legii salarizării nr. 153/2017 au fost scăderi în această zonă, este cât se poate de normal, căci era vorba despre niște privilegii ilegale și imorale. Este un joc dublu de semnificații, ca de exemplu noțiunea de salariu. Când vorbim de salariu, în general, oamenii înțeleg tot ceea ce se câștigă din muncă într-o anumită perioadă, care poate să includă sporuri pentru condiții periculoase de muncă, ore suplimentare etc. A afirma că nici un salariu nu poate fi mai mare decât al președintelui nu reflectă corect realitatea socială, pentru că se referă doar la salariul de bază, care este o noțiune tehnică și nu corespunde cu ceea ce numește în general cetățeanul prin salariu. Nu înțelegem de ce o meserie care implică risc, într-o perioadă în care lucrătorul prestează ore suplimentare sau lucrează în schimburi, în timpul sărbătorilor, etc nu poate să aibă un salariu mai mare decât al Președintelui care, oricum, are multe dintre cheltuieli asigurate din fondurile pentru protocol.

Reamintim doamnei ministru că, oricât ii este de greu să înțeleagă acest lucru, reprezintă toți lucrătorii și ocupă funcția de ministru al Muncii și Justiției Sociale, o titulatură pe care a reușit să o ducă în cel mai abject derizoriu prin politicile pe care le promovează, prin manipulări grosolane, prin manevre orientate către fracturarea și delegitimarea mișcării sindicale, prin ignorarea dialogului și consultării cu partenerii sociali, sindicate și patronate deopotrivă.

Legea Codului Fiscal este aceeași indiferent de domeniul de activitate și nu poate face discriminări între tipurile de lucrători, printr-un tratament fiscal diferențiat. Or, propunerea de compensare a veniturilor celor care lucrează cu timp parțial în sistemul public este o măsură profund discriminatorie față de persoanele aflate în aceeași situație, dar care sunt agajate în sistemul privat.

Suprataxarea persoanelor care lucrează cu normă parțială este una dintre situațiile extrem de grave generate de măsurile cuprinse în reforma fiscală, pe care și CNS Cartel ALFA, și alte organizații, au semnalat-o insistent încă de anul trecut. Dar a repara o nedreptate cu o altă nedreptate și soluțiile de peticeală nu sunt cea mai bună cale de acțiune. Mai mult, refuzul de a aborda o consultare reală cu partenerii sociali va duce la perpetuarea problemelor și din păcate agravarea lor, în detrimentul lucrătorilor și al cetățeanului contribuabil.

Deși CNS Cartel ALFA se opune și pe fond unei astfel de măsuri, la 6 februarie, în cadrul Consiliului Economic și Social a fost respinsă includerea pe ordinea de zi a proiectului de ordonanță din motive procedurale. Proiectul nu fusese discutat cu partenerii sociali în Comisia de dialog de la nivelul Ministerului Muncii și nici nu avea avizele cerute de legislație pentru a intra în dezbaterea CES. Ceea ce spune public doamna ministru, că sindicatele s-au opus rezolvării acestei probleme, este o altă distorsionare gravă a realității. Dacă era o chestiune urgentă, era cazul să înțeleagă acest lucru încă de anul trecut, când a fost semnalată problema. În caz contrar, să își asume incapacitatea și să plece din guvern! Măsurile cuprinse în Codul fiscal ascund însă nenumărate astfel de probleme. O parte au fost expuse și discutate deja în spațiul public: – taxarea anticipată a lucrătorilor independenți și inechitatea distribuirii sarcinii fiscale între lucrătorii independenți cu venituri mici, la nivelul salariului minim, și a celor cu venituri mari și foarte mari; – suprimarea posibilității de finanțare pentru o serie de organizații guvernamentale care își bazau intervenția socială pe direcționarea procentului din impozit etc

O mare parte însă ies acum la iveală, prin dificultăți majore de aplicare și de corelare cu legislația conexă. Să luăm doar exemplul contribuției de asigurări sociale în perioada concediului medical. Conform art. 144 din Codul fiscal, baza de calcul pentru CAS o reprezintă 35% din câștigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2018, acesta este de 4.162 lei, incluzând și așa-zisul transfer de taxe. Salariatul va datora CAS calculat astfel: 25% din 35% din 4.162 lei, adică 365 lei. Anterior, formula era aceeași, numai că procentul era mai mic, dintr-o sumă brută mai mică. Spre comparație, pentru decembrie 2017, calculul pentru CAS-ul datorat arată așa: 10,5% din 35% din 3.131 lei = 115 lei.

Un exemplu concret: o salariată angajată cu timp parțial 1 oră zi, 5 ore pe săptămână aduce concediu medical cod 08. Concediul medical calculat pe luna ianuarie 2018 are valoarea de 163 de lei din care se scade contribuția la pensie de 364 lei și ne rămâne o indemnizație în sumă netă de minus 201 lei. Cum va proceda angajatorul? Nu va plăti nici un leu indemnizație, dar în schimb îi va opri angajatei din salariu după ce se întoarce din concediul medical?

Tot în ceea ce privește concediul medical, au fost publicate normele metodologice OMFP 1209/999/2018 care nu asigură o perioadă de tranziție în calculul indemnizației pentru concediile medicale, astfel că în primele 6 luni ale anului 2018, salariații vor pierde pănă la 17,5% din valoarea indemnizațiilor, deoarece formula de calcul care cuprinde un procent de 45% taxe și contribuții (în loc de 32,5% anterior) se aplică la venituri brute din ultimele șase luni, care nu cuprindeau transferul de taxe.

Având în vedere și situația larg răspândită în sectorul privat al compensării pe net a diferenței de salariu pănă la stabilizarea legislativă, este foarte probabil că problema să se extindă pentru unii salariați pentru o perioadă mai lungă de 6 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.