149688 – 06022018 – Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, a participat, luni, 5 februarie a.c., la Milano, la Forumul european al liderilor pentru guvernare deschisă (European Open Goverment Leaders’ Forum).
Obiectivul principal al dezbaterilor din cadrul formului, la care au participat lideri politici europeni și reprezentanți ai societății civile din UE, a fost acela de a identifica soluții pentru îmbunătățirea participării civice la politicile publice. De asemenea, în marja evenimentului, reprezentanta Guvernului României a avut întrevederi bilaterale cu Helen Turek, coordonator de programe pentru România în cadrul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP), cu Thea Tsulukiani, ministrul Justiției din Georgia și cu Marianna Madia, ministrul Simplificării și Administrației Publice din Italia.
Viceprim-ministrul Ana Birchall a subliniat că România este pregătită să își asume o mai bună conectare a cetățenilor la actul de guvernare, în acord cu principiile Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă.
”Sunt onorată să reprezint Guvernului României la Forumul european al liderilor pentru guvernare deschisă. În primul rând, aș dori să vă transmit salutul și aprecierea doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă pentru importanța pe care o acordați temei guvernării deschise și să vă asigur de determinarea prim-ministrului și a Guvernului României de a acționa în conformitate cu principiile Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă, într-o manieră mai activă pentru o mai bună implicare a cetățenilor în actul propriu-zis al guvernării”, a arătat Ana Birchall în discursul ținut cu această ocazie.
În mesajul transmis în cadrul Forumului european al liderilor pentru guvernare deschisă, viceprim-ministrul Ana Birchall a accentuat că ”modelarea proceselor de politici publice și a serviciilor de administrație publică, în acord cu interesele directe ale cetățenilor, reprezintă o preocupare de prim-plan a Guvernului României. Suntem determinați să acționăm transparent și să stimulăm o participare cât mai largă a publicului la lucrările guvernului, astfel încât vocea cetățenilor să fie cât mai bine auzită”.
Totodată, viceprim-ministrul Ana Birchall a punctat că, pentru ca principiile unei guvernări deschise să fie cu succes implementate, este nevoie de o implicare la toate nivelele societății.
”Avem nevoie ca instituțiile naționale și locale, societatea civilă, mediul academic și comunitatea de afaceri să manifeste un interes real, să participe activ la elaborarea și implementarea Planurilor Naționale de Acțiune. Concepte precum e-guvernare, bugetul cetățenilor, standarde deschise privind datele contractuale, educație deschisă, date deschise, Parlament deschis, orașe și comunități durabile nu trebuie să rămână la stadiul de idei. Dimpotrivă, aceste concepte au devenit parte din viața de zi cu zi și trebuie să le folosim mai mult pentru binele cetățenilor noștri”, a explicat Ana Birchall.
În perspectiva dezbaterilor pe acest subiect, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice a precizat că “deschiderea administrației și participarea civică reprezintă condiții esențiale pentru a putea construi o societate mai incluzivă, o economie mai performantă și mai echitabilă și o democrație mai transparentă, iar schimbul de bune practici în domeniul guvernării deschise poate fi un sprijin important pentru țara noastră în continuarea implementării unor angajamente precum cele referitoare la achiziții publice transparente, date deschise sau accesul la informații de interes public”.