Acasă Economie Lucrările de punere în siguranţă a amenajărilor pe sectorul Bumbești-Livezeni al Râului...

Lucrările de punere în siguranţă a amenajărilor pe sectorul Bumbești-Livezeni al Râului Jiu, prioritate zero

DISTRIBUIȚI

149381 – 13012018 – La 12 ianuarie 2018, Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, a participat la Târgu Jiu, la dezbaterea pe tema ”Obiectivul de investiţii Amenajarea hidroenergetică a Râului Jiu pe sectorul Bumbeşti-Livezeni Perspective de realizare şi dezvoltare”. Evenimenul a fost organizat de Instituţia Prefectului Gorj şi Consilului Judeţean Gorj.

Dezbaterea a avut ca scop găsirea cu celeritate a unor soluţii concrete pentru punerea în siguranţă a lucrărilor la amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Bumbeşti-Livezeni. Urgenţa discuţiilor vine pe fondul îngrijorării autorităţilor cu privire la riscurile majore create de sistarea proiectului Hidroelectrica, urmare a deciziei Curții de Apel pronunțate în data de 14 decembrie 2017, prin care au fost anulate autorizațiile de construcție. Astfel, pentru protecţia populaţiei din zonele adiacente aval de proiect, pentru limitarea posibilelor distrugeri cauzate de viiturile caracteristice perioadelor de iarnă-primavară, evitarea inundării drumurilor naţionale, precum şi pentru punerea în conservare în condiţii de siguranţă a lucrărilor deja efectuate, autorităţile centrale şi locale, împreună cu consorţiul derulator al proiectului Hidroelectrica, cercetează căile de acţiune imediată şi prioritizarea acestora.

Identificarea şi efectuarea rapidă a lucrărilor de punere în siguranţă, în condiţiile respectării legii şi obţinerii autorizaţiilor necesare, sunt prioritate zero pentru Hidroelectrica, aceasta fiind singura soluţie până la comunicarea motivării instanţei, act ce ar permite societăţii stabilirea următorilor paşi pentru deblocarea proiectului AHE Bumbeşti-Livezeni.

Cu prilejul discuţiilor, reprezentanţii autorităţilor au ţinut să reitereze importanţa naţională a proiectului amenajării hidroenergetice de pe Jiu, investiţia fiind apreciată ca deosebit de benefică pentru judeţele Gorj şi Hunedoara, dar şi pentru Sistemul Energetic Naţional.

”Nu căutăm acum vinovaţi pentru blocarea proiectului, ci soluţii pentru punerea în siguranţă şi, ulterior, pentru punerea în funcţiune. Finalizarea investițiilor hidroenergetice în derulare, de către Hidroelectrica – producător de energie din surse regenerabile de interes național – este o măsură asumată ferm prin Programul de Guvernare. La fel – creșterea gradului de valorificare a potențialului hidroenergetic. Ministerul asigură întreg sprijinul pentru finalizarea lucrărilor de pe Jiu”, a afirmat Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energie.

La rândul său, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea a ţinut să sublinieze:

”Sunt surprins și profund dezamăgit de blocarea proiectului prin decizia Curții de Apel. Este un semnal foarte prost, de descurajare și nesiguranță, transmis tuturor investitorilor din România, nu doar celor din energie. Am atras atenția în repetate rânduri asupra incoerențelor legislative care afectează grav felul în care sunt realizate lucrările la obiectivele noastre. Din pacate, solicitările Hidroelectrica și semnalul de alarmă pe care l-am tras au rămas fără ecou. Iata, suntem astăzi în fața unei situații fără precedent: o investiție pentru care s-au cheltuit 155,5milioane de euro, foarte necesară sistemului, gata să fie pusă în funcțiune, intră în conservare cu perspectiva de a fi distrusă. Ne dorim sau nu să facem investiții? Consider că a fost creat un precedent extrem de periculos. Cum să vorbim despre dezvoltare în condițiile în care nu poți să faci investiții pentru că există oricând spectrul ca autorizații obținute perfect legal să fie mai apoi anulate de instanță.

Avem neapărat nevoie de armonizare legislativă, de conlucrarea între toate autorităţile competente, în interes naţional. Normele şi normativele trebuie să fie simple şi uşor de înţeles pentru orice investitor.

De asemenea, nu înţeleg ostilitatea organizaţiilor de mediu vizavi de investiţiile pe care le face Hidroelectrica. Construim scări de peşti în amenajări – un lucru recent pentru ţara noastră, şi, în general suntem deschişi la tot ceea ce înseamnă exigenţe de mediu. Efectuăm lucrări de împădurire şi amenajare care fac ca obiectivele noastre să se integreze în ambient. Şi noi dorim o Românie curată, în armonie cu mediul.

Mai mult, alături de beneficiile clare ale producerii de energie, oriunde a investit, Hidroelectrica a adus plus-valoare. Mă refer aici la crearea de noi habitate, la stimularea turismului, la dezvoltarea economică pe plan local, la ridicarea gradului de siguranţă în caz de calamităţi”.

În cazul proiectului AHE Bumbeşti – Livezeni, sentința  Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în data de 14 decembrie 2017 statuează următoarele, conform datelor de pe portalul instanţei:

”Solutia pe scurt: Admite recursul. Casează în parte sentinţa civilă nr. 4021/22.06.2017 a Tribunalului Bucureşti şi rejudecând dispune: Respinge excepţia tardivităţii invocării excepţiei de nelegalitate. Respinge excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată. Admite acţiunea. Anulează autorizaţia de construire nr. 7/2016 emisă de Consiliul Judeţean Hunedoara şi autorizaţia de construire nr. 16/2012 emisă de Consiliul Judeţean Gorj. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.12.2017″.

Decizia instanţei este definitivă și oprește un proiect demarat în anul 2004 pentru realizarea căruia compania Hidroelectrica a alocat 1.017.010 mii lei și pentru care a cheltuit până la acest moment  715.255 mii lei (cca. 155,50 milioane de euro). Procesul a fost declanșat la solicitarea asociatiilor non-guvernamentale Bankwatch și Neuer Weg.

Trebuie subliniat că lucrările executate de Hidroelectrica sunt aproape de final pentru cele trei obiective: C.H. Bumbești, C.H. Dumitra și M.H.C. Livezeni. Astfel, gradul de realizare al C.H. Dumitra este de 98%, iar în cazul centralei de la Bumbești, gradul de realizare pentru CH Bumbești este de aproximativ 90% pentru construcții și peste 70% pentru montarea de echipamente. În ceea ce privește M.H.C.-ul de la Livezeni, s-au executat lucrări în procent de 55%.

Prin decizia instanței Sistemul Energetic Național va fi privat de un aport de 65 MW ce urmau a fi produși începând de anul următor, în condițiile în care investițiile în noi capacități sunt slab reprezentate în România, iar necesarul de energie în SEN este din ce în ce mai dificil de acoperit în perioadele de vârf.Energiaprodusă de centralele construite pe Jiu ar fi  permis alimentarea cu electricitate a peste o sută de mii de gospodării cu un consum mediu lunar de 200 kWh/lună.

Hotărârea Curții de Apel Bucuresti poate face obiectul căilor extraordinare de atac (contestație în anulare, revizuire sau revizuire specială) însă, dat fiind că motivele pentru a promova o cale extraordinară de atac sunt precis identificate de Codul de Procedura Civila, Hidroelectrica va putea face o analiză pertinentă a acestora numai după ce Curtea de Apel Bucuresti va comunica motivarea soluției de mai sus.

Hidroelectrica va face toate demersurile legale necesare pentru reluarea lucrărilor în condițiile legii și punerea în funcțiune a obiectivelor din Defileul Jiului.

Reamintim că, în primă instanță, Tribunalul București a respins (prin Sentința nr. 4021/22.06.2017) acțiunea in anulare formulată de asociațiile Bankwatch și Neuer Weg. De asemenea, tot Tribunalul Bucuresti a respins (prin sentința nr. 3173/19.05.2017) acțiunea de suspendare a autorizațiilor de construire menționate.

Potrivit anuntului postat în data de 14.12.2017, pe portalul instanțelor judecătoresti, în Dosarul 10058/3/2017 privitor la anularea autorizațiilor de construire ale Hidroelectrica la obiective de investiții din AHE a râului Jiu pe sectorul Bumbești-Livezeni, Curtea de Apel București (ca instanța de recurs), deși a respins excepția de nelegalitate ridicată de asociațiile non-guvernamentale Bankwatch și Neuer Weg, în final a admis recursul acestora, a casat hotărârea Tribunalului București (instanța de fond) și, rejudecând cauza, a decis anularea Autorizației de Construire nr. 7/2016 (emisă de Consiliul Judeţean Hunedoara), respectiv anularea Autorizatiei de Construire nr.16/2012 (emisă de Consiliul Judeţean Gorj). In același timp, Curtea de Apel Bucuresti a menținut în parte sentința Tribunalului Bucureți (instanța de fond) în privința excepțiilor formulate în fața acestei instanțe și care nu au fost discutate în fața instanței de recurs.

Hotărârea Curții de Apel București este definitivă și executorie începând cu data pronunțării (14.12.2017). Motivarea hotărârii de mai sus nu este încă disponibila și urmează să fie comunicată ulterior, cel mai probabil într-un interval de circa 3 – 4 luni de la data pronunțării”.

Prin HG nr.1297/20.09.2006 s-a declarat utilitatea publică pentru lucrarea de interes național “Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbesti”, expropriator fiind Statul Român prin Hidroelectrica SA.

Toate actele de reglementare pentru aceasta investiție, inclusiv Autorizațiile de Construire aferente lucrărilor care se execută atât în județul Gorj cât și în județul Hunedoara, au fost obținute cu respectarea dispozițiilor legale și cu plata taxelor aferente.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „AHE a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești” au fost aprobați prin HG nr.10/2003, iar lucrările au demarat în anul 2004, anterior inființării Parcului Național Defileul Jiului (2005) și a Sitului Natura 2000 ROSCI0063 (2007).

Amenajarea hidroenergetică Bumbești-Livezeni se execută pe sectorul de defileu al râului Jiu, pe teritoriile judetelor Gorj si Hunedoara și dispune de un potențial hidroenergetic de 65 MW, respectiv de o energie de 259 GWh/an. Lucrările au fost autorizate de Consiliul Judeţean Hunedoara și Consiliul Judeţean Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.