Acasă Politic USR cere reducerea fondurilor prin PNDL

USR cere reducerea fondurilor prin PNDL

DISTRIBUIȚI

149001 – 11122017 – USR a depus 270 de amendamente la Legea bugetului pe 2018, propunând să meargă mai mulţi bani către investiţii concrete în infrastructură, sănătate şi educaţie, iar fondurile pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) să fie reduse. Temerea principală a USR este că Guvernul fie o să taie din investiţii sau, şi mai rău, ”o să crească taxele şi impozitele încă o data”.

Uniunea Salvați România critică bugetul pentru anul 2018 propus de Guvernul Tudose care subevaluează cheltuielile, supraestimează veniturile și va duce, la fel ca în 2017, la creșterea taxelor și impozitelor și la scăderea investițiilor publice.

”Constatăm o repetare a scenariului din 2017, când Guvernul Grindeanu ne asigura că este totul în regulă și că specialiștii Ministerului Finanțelor s-au ocupat bine de buget. După care, am văzut în cele două modificări succesive că exact ceea ce prevedeam la începutul anului s-a întâmplat. Au crescut taxele și au scăzut investițiile. Alocarea la investiții din bugetul pentru 2018 nu are nicio șansă să se realizeze, având în vedere inconsecvența cifrelor”, a explicat deputatul USR Claudiu Năsui.

Un exemplu flagrant de venituri supraevaluate pe care se bazează Guvernul Tudose este categoria veniturilor din TVA. Guvernul se așteptă acum să încaseze 4,9 miliarde de lei din noul sistem Split TVA, un lucru imposibil în condițiile în care aplicarea în forma cea mai dură a noului sistemului era preconizată, de același Guvern, să aducă 2 miliarde de lei. După ce ordonanța va fi modificată în Parlament va avea probabil un impact mai mic față de cel inițial, în niciun caz guvernul nu o să încaseze de 2,5 ori mai mult.

Cheltuielile cu asistența socială domină bugetul pentru anul 2018, dar deși această sumă este mare, ea este sub evaluată față de nevoile ce decurg din legislația în vigoare. Consiliul Fiscal a estimat la 4 miliarde de lei subevaluarea cheltuielilor cu asistența socială. Un exemplu este faptul că bugetul pentru pensii crește cu 8,6%, deși creșterea ponderată a punctului de pensie este de 9,5%.

Aceste lucruri se întâmplă din cauza unui calcul politic cinic al PSD, care continuă politica din 2017 și redistribuie tot mai multe resurse din economia privată către asistența socială și bugetari.

De asemenea, USR avertizează că Guvernul Tudose va pune în continuare presiune pe companiile de stat pentru a obține mai mulți bani din ele și există riscul decapitalizării acestor companii. De exemplu, vânzarea de apă grea pentru care Guvernul se așteaptă să obțină un miliard de lei nu va fi posibilă decât prin presiuni politice asupra companiilor de stat.

”Practic, doar învârtim banii dintr-un buzunar într-altul, iar companiile de stat vor face ce au făcut și anul acesta – se vor îndatora. Această politică va pune presiune asupra dobânzilor, și asupra inflației. Previziunea inflației este de 3,1%, adică o creștere peste ce are România în 2017. Ei au nevoie de această inflație să fie mai mare, tocmai pentru a le aduce un buget nominal cât mai mare”, a declarat Claudiu Năsui, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Principalul pericol este că România nu se va încadra în ținta de deficit, care este deja foarte aproape de maxim, iar Guvernul Tudose va recurge precum în 2017 la creșterea intempestivă a taxelor și impozitelor și la tăierea investițiilor și fondurilor europene.

De asemenea, USR propune eliminarea finanțării unor sinecuri precum Academia Oamenilor de Stiință sau Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale.

USR a propus reducerea fondurilor din PNDL, alocate discreționar de Ministerul Dezvoltării Regional către primăriile din țară, dar creșterea sumelor defalcate din venituri, astfel încât autoritățile locale să poată realiza investiții și să direcționeze resursele spre nevoile reale ale comunităților. Premierul Mihai Tudose promitea pe 23 noiembrie în fața Parlamentului că 100% din impozitul pe venit va merge către autoritățile locale, prin legea bugetului de stat, ceea nu se întâmplă.

Parlamentarii USR din comisii vor interoga Guvernul cu privire la argumentele și calculele aflate în spatele cifrelor propuse în proiectul de buget. Din păcate, lipsa de transparență devenită cronică face ca mare parte din alocările bugetare să nu fie susținute de expunerea nevoilor reale și de numărul de beneficiari ai diferitelor programe naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.