Acasă Social Aparare Prima conferință de coordonare a CJET

Prima conferință de coordonare a CJET

DISTRIBUIȚI

148924 – 06122017 – În zilele de 4 și 5 decembrie, la Palatul Cercului Militar Național din București s-a desfășurat prima conferință de coordonare a Inițiativei consolidate de instruire întrunită (CJET), subsumată prezenței aliate înaintate adaptate în regiunea Mării Negre (tFP).

La activitate au participat reprezentanți ai țărilor riverane Mării Negre (România, Bulgaria, Turcia), reprezentanți ai structurilor de comandă ale NATO – Comandamentul Aliat pentru Transformare și Comandamentul Aliat pentru Operații, precum și ofițeri specialiști în domeniul instruirii din Albania, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Ungaria și SUA.

În timpul discuțiilor au fost abordate subiecte referitoare la planul de implementare și matricea de sincronizare a activităților de instrucție întrunită în regiunea Mării Negre pentru următorii trei ani și au fost agreați, în proiect, termenii de referință pentru mecanismul de coordonare al inițiativei.

La Summit-ul NATO de la Varșovia, șefii de state și de guverne au adoptat o serie de măsuri destinate asigurării realizării unei posturi credibile a Alianței, de descurajare și apărare, inclusiv prin crearea unei prezențe aliate înaintate întărite (eFP), pentru partea de nord a flancului estic, și a unei prezențe aliate înaintate adaptate (tFP), pentru partea de sud a flancului.

Prezența înaintată pe flancul estic al NATO a luat în considerare dinamica mediului de securitate din regiune și a avut un caracter predominant centrat pe domeniul terestru în partea de nord și cu dimensiuni terestre, aeriene, maritime și de instruire (CJET) în sud-est, anunță Biroul de Presă al MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.