Acasă Economie Metoda  ,,Împrietenire”

Metoda  ,,Împrietenire”

DISTRIBUIȚI

 149074 – 14122017 – Poliţiştii din Constanța, împreună cu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat 17 percheziţii la persoane bănuite de furt calificat prin metoda ,,Împrietenire”. 15 persoane au fost reținute.

“La data de 13 decembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanța, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat 17 percheziţii domiciliare în județele Galați, Brăila și Tulcea, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat prin metoda ,,împrietenire – oferire produse cosmetice/detergenți”.

În sarcina membrilor grupării au fost reținute, în perioada noiembrie 2016 – decembrie 2017, comiterea a 33 de infracțiuni de furt calificat, fapte comise în județele Constanța, Brăila, Vâlcea, Argeș, Cluj, Brașov, Sibiu, Prahova și în București.Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 300.000 de lei.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 150.000 de lei, 22.000 de euro. 1,3 kilograme de bijuterii din aur, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.

De asemenea, au fost indisponibilizate 4 autoturisme, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

În urma administrării probatoriului, 15 persoane au fost reținute și încarcerate în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Constanța, urmând a fi prezentate magistraților, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă”, transmite Poliţia Română.

Sursa citată mai precizează că activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care sunt cercetate 18 persoane.

Totodată, la acțiune au participat și luptători de la serviciile pentru acțiuni speciale din  Constanța, Brăila și Galați. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.