149205 – 22122017 – Camera Deputaţilor şi Senatul României au avizat pozitiv, în 20 decembrie, într-o şedinţă comună pentru dezbateri asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2018, suplimentarea cu trei milioane de lei (25% din suma prevăzută inițial) a bugetului Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) destinat susținerii organizațiilor reprezentative ale românilor de pretutineni. Amendamentul a fost inițiat de deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. ”Mă bucur enorm pentru această victorie în beneficiul românilor de pretutindeni. Chiar dacă sunt membru al opoziției parlamentare, am fost, pe tot parcursul dezbaterilor, un avocat consecvent al cauzei Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, o instituție vitală pentru noi, românii din diaspora, din Republica Moldova și din comunitățile istorice din jurul granițelor și Balcani.
Mulțumesc colegilor alături de care am reușit să convingem Ministerul Finanțelor Publice să suplimenteze bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, singurul amendament admis în acest caz. Astfel, le mulțumesc pentru sprijin domnului președinte Viorel Ștefan, domnului senator Eugen Teodrodovici și doamnei senator Eleonora Hărău, colegilor de la PMP, PNL, PSD și, culmea, chiar și celor de la UDMR, care au votat pentru acest amendament. Le mulțumesc în egală măsură colegilor din Guvern pentru identificarea acestei soluții de etapă. Mă bucură enorm să pot afirma negreșit că, atunci când vorbim despre românii din afara granițelor țării, reușim să ne dăm mâna, să găsim limbaj comun și, astfel, reușim să le dăm concetățenilor noștri sentimentul că nu sunt uitați.
Le mai mulțumesc frumos liderilor mediului asociativ românesc din cele două state românești, din Diaspora și din comunitățile istorice care au trimis petiții și memorii la Parlament, cerând majorarea bugetului MRP! În continuare, pentru a valorifica în beneficiul românilor de peste hotare fondurile alocate, MRP trebuie să treacă de la măsuri pasive, proprii casieriei, la politici și măsuri active, bazate pe parteneriate cu cetățenii și etnicii români extrafrontalieri. Numai așa vom putea da expresie concretă și eficientă prevederilor articolului 7 al Constituției României care spune că statul național român sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Debirocratizarea, transparența, simplificarea și eficiența trebuie să fie cuvintele de ordine ale MRP în 2018”, a declarat președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.