149204 – 22122017 – Sorin Grindeanu: „Propun reducerea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile începand cu data de 1 mai 2018, de la 0,96 eurocenți/minut la 0,84 eurocenti/minut, tarif care va fi practicat până la data la care ANCOM va finaliza noul model de cost LRIC pur. Decizia Autorității vine ca urmare a dialogului cu Comisia Europeană pe această temă, dar și ca urmare a faptului că actualul model de cost nu include tehnologia 4G/LTE, tehnologie care câștigă tot mai mult teren în România, aducând câștiguri de eficiență”.Întrucât realizarea unui nou model de cost, care să reflecte costurile eficiente ale furnizării serviciilor de terminare la puncte mobile și să permită stabilirea unor tarife perfect adaptate pieții românești este un proces de durată, ANCOM propune, ca măsură tranzitorie, un tarif determinat prin benchmarking european.
Tariful stabilit astfel de Autoritate reprezintă media tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene pe baza unui model de cost LRIC pur, ceea ce oferă un suport adecvat pentru o măsură temporară, până când se vor stabili tarifele bazate pe costurile incrementale evitate, printr-un nou model de cost.
Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor pe care îl vor practica cei cinci operatori de telefonie mobilă cu putere semnificativă pe piața terminării apelurilor în propriile rețele (Lycamobile S.R.L. – operator de rețele mobile virtuale ”complet”, Orange Romania S.A., RCS & RDS S.A., Telekom Romania Mobile Communications S.A. și, respectiv, Vodafone Romania S.A.) va fi, începând cu data de 1 mai 2018, 0,84 eurocenți/minut, fără TVA.
Soluția propusă adresează observațiile Comisiei Europene și are, de asemenea, avantajul ca poate fi implementată mai rapid decât realizarea noului model de cost (cel puțin 18 luni).
În 2018, ANCOM va iniția procedura de dezvoltare a unui nou model de cost de tip LRIC pur, care să reflecte costurile eficiente ale furnizării serviciilor de terminare la puncte mobile, în acord cu principiile Recomandării Comisiei Europene privind tarifele de terminare.
În urma consultării europene desfășurată în perioada octombrie-noiembrie 2017, ANCOM a renotificat și a primit avizul favorabil al Comisiei Europene pe marginea măsurilor de identificare a piețelor relevante de gros corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile. Astfel, ANCOM a emis decizia nr. 1085/2017 privind identificarea piețelor relevante din sectorul comunicațiilor electronice corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.
Prin aceasta decizie, ANCOM a identificat cinci piețe relevante de gros corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în rețelele publice de telefonie. Pentru toate aceste piețe, Autoritatea menține sau, după caz, impune unele obligații corelate problemelor concurențiale identificate, precum obligația de transparență, de nediscriminare, de control al tarifelor și de fundamentare a acestora în funcție de costuri (inclusiv menținerea simetriei tarifelor de terminare), precum și obligația de a permite accesul și utilizarea unor elemente specifice ale rețelei și a infrastructurii asociate.
Consultare publică
Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile în rețelele publice de telefonie pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM aici, persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 31.01.2018, pe adresa sediului central al ANCOM din str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, București sau direct la registratura ANCOM. Observațiile și recomandările pot fi transmise și prin fax la numărul +40.372.845.404 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.